Actualitate

Cinci polițiști vor să fie șefi la arest

 | 17 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Înscrierile la concursul pentru ocuparea celor două funcţii de ”șef schimb II”, la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, s-au încheiat. În total, cinci candidați vor participa la examenul care va fi susținut mâine, la ora 12.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. ”Funcţiile sunt prevăzute cu gradul profesional maxim de agent sef principal de poliţie, iar recrutarea se realizează cu personal din sursă internă. La concurs pot participa candidați care și-au desfășurat activitatea în următoarele specialități asimilate: investigații criminale, investigarea criminalității economice, combatere a criminalității organizate, arme explozivi și substanțe periculoase ( în care polițistul a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare), control intern, juridic, ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi, intervenții și acțiuni speciale)”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Candidații trebuie să nu fie cercetați disciplinar, să aibă calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu și să fie agenţi de poliţie, absolvenţi de studii medii, cu diplomă de bacalaureat.
Examenul va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale.
”Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare este minim 7,00, fiind declaraţi admiși primii doi candidați, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la interviul structurat pe subiecte profesionale. Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere şi dosar de recrutare în volum complet depus până la data de 20 aprilie 2017, ora 16.00, la sediul IPJ Gorj – Serviciul resurse umane”, au mai precizat reprezentanții Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL