Ciobotărică, la instanță

623

Procesul foștilor șefi ai Complexului Energetic Oltenia trimiși în judecată, săptămâna trecută, de Direcția Națională Anticorupție începe azi cu un termen preliminar la Tribunalul Gorj, cap de afiș în dosar fiind fostul director general Laurențiu Ciobotărică. Trimis în judecată alături de Dorina Jianu și de Daniel Antonie, acesta trebuie să se prezinte la instanță împreună cu cei doi foști colaboratori ai săi, magistrații gorjeni urmând să decidă dacă mențin sau nu măsurile preventive dispuse până acum, în perioada în care cei trei foști directori erau doar anchetați. Judecata se face cu cei trei sub control judiciar, o măsură pentru care instanța trebuie să decidă dacă o prelungește sau nu. Dosarul se află în faza de cameră preliminară, în care un judecător de drepturi și libertăți analizează probele din rechizitoriu și decide dacă poate începe sau nu judecata celor trei, dar și menținerea măsurilor preventive.
Ciobotărică a și fost reținut 24 de ore în acest dosar de anchetatorii gorjeni, înainte să fie preluat de DNA Craiova. El e acuzat că împreună cu ceilalți doi colaboratori ai săi au aprobat ilegal plata unor sume compensatorii către fostul director Aurel Medințu, în speranța că îl vor convinge pe acesta să se retragă din funcția pe care o ocupa, procurorii spunând că astfel a fost comis un abuz. “La data de 22 decembrie 2015, inculpații Ciobotărică Ion Laurențiu, în calitate de președinte al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu și Antonie Daniel, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu, au aprobat și acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași Directorat, respectiv 128.100 lei. Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcției Juridice și Guvernanță Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora”, au comunicat procurorii DNA în momentul finalizării cercetărilor. Culmea este că după plecarea lui Medințu din CEO locul i-a fost luat de Ionel Ilie, care, între timp, a devenit director general în locul lui Ciobotărică.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here