Actualitate

Ciocea a dat în judecată PSD Gorj!

 | 13 iunie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Greu de crezut, dat după ce în toamna anului trecut a fost înlocuit de pe listele electorale ale PSD Gorj pe ultima sută de metri, fiind nevoit apoi să candideze ca independent, primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, a ajuns acum în faza în care apelează la instanțele de judecată pentru a clarifica lucrurile între el și partidul în care a fost vicepreședinte ani de zile. Edilul, care spera, anul trecut, să devină deputat independent, a dat în judecată PSD Gorj pentru că a solicitat informații considerate de interes public și acestea nu i-ar fi fost oferite. Întrebările vizează procedurile prin care s-a ajuns la îndepărtarea sa de pe lista electorală pentru Camera Deputaților, în condițiile în care conducerea filialei îl votase pentru poziția a doua. Filiala i-a oferit primarului un răspuns, dar unul pe care acesta nu îl consideră mulțumitor și de aceea speră ca instanța să oblige PSD Gorj să clarifice lucrurile.
“Am solicitat la 20 aprilie 2017 să mi se comunice care este calitatea mea în cadrul Partidului Social Democrat, deoarece casiera partidului a refuzat să îmi încaseze cotizația lunară de membru de partid. Mi s-a răspuns că Statutul PSD a fost modificat printr-o hotărâre din 16 decembrie 2016, rămasă definitivă. Eu am candidat pe 11 decembrie, deci înainte de 16. Nu mi se poate aplica retroactiv o decizie a lor. O să atac modificarea de Statut la Curtea Constituțională pentru că legea este cea care stabilește în ce condiții îți pierzi calitatea de membru de partid. Partidul nu poate hotărî peste legea partidelor”, declară Ion Ciocea. Acesta se mai judecă cu filiala județeană a PSD Gorj și în privința banilor pe care el ar fi trebuit să îi încaseze ca parlamentar, poziția a doua de pe listele electorale asigurându-i un mandat pe care nu l-a primit însă pentru că a fost schimbat pe ultima sută de metri cu Mihai Weber.
“Le cer prejudiciu, cum să nu. E simplu, nu cer toate sumele pe care le încasează un parlamentar, mă limitez doar la venituri de circa 10.000 de lei pe lună. E un mandat de 4 ani, calculele sunt simple. Să plătească ei acești bani și să se învețe minte să mai modifice altă dată listele după bunul lor plac. A fost un vot categoric dat în conducerea filialei, iar conducerea centrală doar certifică listele, nimic mai mult. Nu se vorbește niciunde de modificarea listelor. Deci eu am fost îndepărtat ilegal de pe lista pentru Camera Deputaților, iar cineva trebuie să plătească pentru acest lucru”, spune Ion Ciocea, acțiunea sa în instanță fiind una fără precedent.
Purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu, a confirmat că filiala a fost încunoștințată oficial de instanță despre acțiunea pe cale civilă a lui Ciocea, organizația urmând să remită un răspuns magistraților în câteva zile. “Organizația Județeană i-a răspuns în termen domnului Ciocea la solicitarea formulată. Considerăm că i-am oferit foarte clar răspunsurile solicitate. Că nu i-a convenit răspunsul e cu totul altceva, are dreptul să fie nemulțumit. Există un articol în Statut pe care trebuie să îl înțeleagă și în baza căruia nu mai este membru. Vineri, am primit comunicarea de chemare în judecată. Avem termen dat de instanță pentru a depune întâmpinarea și vom face lucrul acesta în următoarele zile”, a menționat purtătorul de cuvânt al filialei.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL