Ciupercari din Gorj, ameninţaţi cu un pistol pe Valea Sebeşului

510

Doi tineri dintr-un sat din Alba au ameninţat un cuplu din judeţul Gorj, într-un conflict legat de culesul de ciuperci din zona barajului Oaşa, de pe Valea Sebeşului, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Un bărbat din Prigoria a sesizat Poliţia că, în timp ce se afla împreună cu soţia sa în zona barajului Oaşa, doi bărbaţi i-au tăiat cu un cuţit cauciucul autoturismului. Bărbatul a reclamat şi că a fost ameninţat cu un obiect, posibil un pistol cu bile de cauciuc, după care cele două persoane au părăsit locul faptei într-un autoturism. Până în prezent nu s-a stabilit dacă obiectul folosit pentru ameninţare a fost o armă reală, la faţa locului nefiind identificate urme de folosire a vreunei arme, au precizat reprezentanţii IPJ Alba.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că între bărbatul din Gorj şi un tânăr, de 17 ani, din comuna Pianu de Jos, ar fi avut loc un conflict legat de culesul de ciuperci din zonă. Potrivit IPJ Alba, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, în cursul zilei de miercuri fiind audiate la Poliţia Sebeş persoanele implicate în conflict.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here