Concert de muzică religioasă, oferit deţinuţilor târgujieni

337

vot penitenciar (1)Un grup format din 30 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au primit ieri o vizită din partea membrilor Fundaţiei „Stânca veacurilor” Gorj şi au asistat la un concert de muzică religioasă.

Persoanele private de libertate au putut asculta muzica religioasă contemporană şi, de asemenea, au putut discuta cu reprezentanţii Fundaţiei „Stânca Veacurilor” Gorj. Temele atinse s-au referit la influenţa anturajului asupra persoanelor private de libertate şi asupra faptelor acestora. Reprezentanţii acestei fundaţii nu se află pentru prima dată în Penitenciarul Târgu-Jiu, desfăşurând, de-a lungul timpului, mai multe acţiuni în această instituţie. „Reprezentanţii Fundaţiei au oferit un spectacol de muzică religioasă modernă şi au purtat discuţii libere cu cei prezenţi despre influenţa anturajului în determinarea faptelor antisociale şi a infracţiunilor, a consecinţelor asupra persoanelor private de libertate şi a familiilor acestora”, a declarat Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

Nevoie de socializare

Această fundaţie realizează acţiuni de consiliere moral-religioasă cu persoanele private de libertate care doresc acest lucru. De cele mai multe ori deţinuţii sunt deschişi la astfel de acţiuni, la care participă în număr destul de mare. Discuţiile pe care le au cu reprezentanţii fundaţiei ating cele mai diverse subiecte, având, totuşi, ca numitor comun, nevoia de integrare în societatea care, la un moment dat i-a respins dar şi nevoia de socializare. „Scopul acestor activităţi este informarea şi sensibilizarea persoanelor private de libertate despre consecinţele în plan social şi personal a comportamentelor antisociale şi infracţionale, precum şi dezvoltarea abilităţilor pentru prevenirea acestui fenomen în cadrul propriilor familii şi în societate”, a mai spus Dumitriu.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here