Actualitate

Concurs contestat la SJA Gorj! Candidați consultați ORL pentru dopurile din urechi

 | 06 februarie 2018, 00:30 | 3 comentarii | 

Postul de statistician medical debutant, scos la concurs, luna trecută, de către Serviciul Județean de Ambulanță(SJA) Gorj, este încă vacant, după ce proba de interviu, care trebuia să aibă loc, luni, a fost amânată pentru 15 zile. La proba respectivă urmau să intre doar singurele două candidate, care au reușit să treacă de proba scrisă, la care au picat 11 concurenți. Una dintre candidatele admise la scris a constatat însă un conflict de interese, între contracandidata sa și președinta comisiei de concurs, fapt care a determinat conducerea SJA Gorj să oprească concursul și să stabilească o comisie de verificare a contestației. Marinică Niculescu, directorul SJA Gorj, a declarat că pentru a evita orice suspiciune, candidații intrați la scris au ajuns chiar să fie verificați ORL, doi fiind găsiți cu dopuri în urechi.

Semnatura eletronica CertDigital

•Acuzație de conflict de interese
•Dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu

Pe data de 8 ianuarie, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a scos la concurs un post de statistician medical debutant în cadrul Compartimentului Statistică și Informatică a unității. La concursul care a început pe 31 ianuarie cu proba scrisă s-au înscris 18 candidați, dar, la prima întâlnire cu comisia de concurs s-au prezentat doar 13. De proba scrisă au trecut doar două candidate, Giorgi Carmen Loredana, cu un punctaj de 95,24 de puncte și Tița Dana Gabriela cu un punctaj de 53,18 puncte. Ultima candidată a contestat punctajul primit, dar comisia în loc să-i crească nota i-a scăzut numărul de puncte după contestație, asta la 52,57 de puncte.

Verificați în urechi
Candidata respectivă a fost nemulțumită de punctajul primit, dar și de faptul că proba nu a fost monitorizată video. Aceasta a mai sesizat că din comisie nu a făcut parte și un IT-ist, dar și că rezultatul verificării ORL, făcute candidaților la cererea comisiei de concurs, nu a fost trecută într-un proces verbal. Trebuie menționat aici că, înainte de proba scrisă, participanții la concurs au fost verificați ORL, de un medic de specialitate, pentru a nu avea în urechi mijloace de comunicare. Doi dintre candidați au fost depistați cu dopuri, medicul nemaioferind și alte explicații. Verificarea nu este una obișnuită, a explicat chiar directorul SJA Gorj, Marinică Niculescu, care a subliniat că s-a apelat la acest demers pentru a evita orice potențiale contestații după probă. În ce privește prezența specialistului IT în comisie, Niculescu a specificat că postul este unul de introducere date și nu unul în care ocupantul face programe IT, pentru a fi necesar o persoană cu aceste calificative în comisie.

Proba de interviu, amânată două săptămâni!
În cursul zilei de luni, înaintea probei de interviu, candidata Tița a mai depus o contestație, sesizând că în speță există un conflict de interese, șefa comisiei de concurs fiind în relații de rudenie cu cumnatul contracandidatei Giorgi Carmen Loredana. Directorul SJA Gorj, Marinică Niculescu, a oprit concursul, numind o comisie de verificare a contestației. Acesta a explicat că acest concurs nu poate fi anulat și nici comisia nu poate fi schimbată, dar suspiciunile sunt verificate.“Am procedat conform legii și în urma contestației primite în această dimineață(n.r. luni) am oprit concursul pentru 15 zile. Am numit o comisie care va verifica acest conflict de interese ridicat de una dintre candidate. Eu, personal, nu cred că există însă acest conflict cu nașa și cumnatul, dar se va verifica, conform legii. Comisia de concurs eu nu o schimb, deoarece cei care fac parte din aceasta au probitate morală, iar concursul poate fi anulat numai prin instanța de contencios administrativ. Nu ne-am mai întâlnit cu o asemenea situație, dar o vom depăși. SJA, ca și organizator al concursului, a procedat conform legii, am luat în calcul orice suspiciune, de aici și verificarea ORL, și vom face la fel până la stabilirea câștigătorului’’, a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Gorj, Marinică Niculescu, cu mențiunea că unitatea are nevoie urgentă de statistician.

Plângere penală la Parchetul Târgu-Jiu
În paralel, cu contestația făcută la SJA, contracandidata lui Giorgi a făcut, prin avocat, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Procurorii vor fi cei care vor audia persoanele implicate și vor verifica lucrările celor două candidate, pentru a stabili dacă suspiciunile ridicate de reclamantă se confirmă sau nu. Se va analiza, de asemenea, dacă contestația candidatei Tița se confirmă, aceasta relatând, în scris SJA, dar și procurorilor, că baremele de corectare ale subiectelor nu ar fi fost întocmite punctual și detaliat pentru fiecare subiect în parte, că subiectele de examen ar fi fost ambigue și nepunctate corespunzător, că examenul ar fi început cu o întârziere de 40 de minute față de ora stabilită, dar și că unul dintre candidați ar fi părăsit sala după două minute, cu subiectele de concurs asupra sa. Candidata consideră că acest concurs ar fi fost fraudat în dauna celorlalți candidați fiind favorizată, în opinia respectivei, candidata Giorgi Carmen Loredana, asta și pentru că fratele soțului acesteia ar fi nașul președintei de comisie dr.Gherghe Valeria. Directorul SJA a menționat, în schimb, că nu își face probleme în legătură cu ancheta respectivă, deoarece pentru a se confirma ceva de ordin penal, trebuie să existe dovezi solide. Concursul pentru postul de statistician medical debutant ar putea fi reluat pe 20 ianuarie.
ANAMARIA STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



3 comentarii in “Concurs contestat la SJA Gorj! Candidați consultați ORL pentru dopurile din urechi

  1. numai derbedei peste tot,nu e un concurs dat pe bune.fac pariu ca aia cu 95 de puncte a avut subiectele!nu cumva e ruda si cu Giorgi de la Minprest.Secretarul comisiei e ruda si el cu Giorgi,faceti verificarai doamna Stoica!!!

  2. Ruda???cumnata marelui director Giorgi , inegalabil si inteligent ca toata familia!! Astia sunt ruda cu toata salvarea…uite ce concurs cinstit!!! Sa va duceti fratilor la concursuri ca toate sunt corecte…psd -ull vegheaza pt voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL