Concurs de proiecte pentru ONG-urile de tineret, demarat de DJST Gorj

451

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj organizează în perioada 2 aprilie – 5 noiembrie 2018, Concursul local de proiecte de tineret, ediţia 2018.

Pentru Concursul local de proiecte de tineret 2018, tema este “Stimularea participării tinerilor la viaţa societăţii” cu următoarele priorităţi: Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri prin proiecte care cuprind activităţi de tipul concursuri, festivaluri, cinemateci/videoteci, campanii, caravane, expoziţii, târguri; Promovarea cooperării şi a parteneriatelor între actori sociali, instituţionali şi organizaţionali cu scopul de a implica tinerii în acţiuni premergătoare preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene; Informarea şi consilierea profesională a tinerilor, precum şi dezvoltarea de activităţi vocaţionale; Susţinerea iniţiativelor de integrare socială a tinerilor proveniţi din medii dezavantajate (mediul rural, romi, tineri cu dizabilităţi, tineri fără adăpost, NEETs); Diversificarea şi dezvoltarea de acţiuni specifice de voluntariat, educaţie civică şi implicare socială; Susţinerea diversităţii culturale şi a accesului la cultură; Dezvoltarea de proiecte de educaţie pentru sănătate în vederea promovării unui stil de viaţă sănătos. Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2018 este de 31.986,6 lei. Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2018 sunt asociaţiile şi fundaţiile care funcţionează în condiţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 şi fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi Fundaţia Naţională pentru Tineret, care funcţionează conform Legii nr. 146/2002. La nivelul judeţului nostru, aplicanţii sunt eligibili dacă au sediul social/ filială în judeţul Gorj. Fiecare solicitant poate depune maximum două proiecte la Concursul local de proiecte de tineret 2018, dar nu pentru aceeaşi prioritate. Perioade: depunerea dosarului de concurs16 aprilie-3 mai 2018, între orele 08.30 -16.00 de luni până joi şi între orele 08.30-14.00 vineri (cu excepţia zilelor nelucrătoare), la sediul DJST Gorj din Târgu Jiu, strada Victoriei nr. 132-134 sau prin poştă (nu se vor lua în considerare dosarele sosite la sediul DJST Gorj, prin poştă, înregistrate după data de 3 mai 2018, ora 16.00 sau depuse la sediul DJST Gorj după data de 3 mai 2018, ora 16.00); etapa de verificare a conformităţii administrative 4-7 mai 2018; afişarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare a conformităţii administrative 7 mai 2018; depunerea completărilor 8 -14 mai 2018; verificarea completărilor depuse15-16 mai 2018; afişarea rezultatelor finale ale etapei de verificare a conformităţii administrative 16 mai 2018; etapa de verificare a eligibilităţii 17-18 mai 2018; afişarea rezultatelor etapei de verificare a eligibilităţii 18 mai 2018; depunerea contestaţiilor pentru etapele de verificare a conformităţii administrative şi de verificare a eligibilităţii 21-22 mai 2018; analiza contestaţiilor depuse pentru etapele de verificare a conformităţii administrative şi de verificare a eligibilităţii 23-25 mai 2018; afişarea rezultatelor la contestaţiile depuse pentru etapele de verificare a conformităţii administrative şi de verificare a eligibilităţii 29 mai 2018; etapa de evaluare tehnică şi financiară 30 mai-5 iunie 2018; afişarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică şi financiară 5 iunie 2018; depunerea contestaţiilor pentru etapa de evaluare tehnică şi financiară 6-7 iunie 2018; analiza contestaţiilor pentru etapa de evaluare tehnică şi financiară 8-12 iunie 2018; afişarea rezultatelor la contestaţiile etapei de evaluare tehnică şi financiară şi a rezultatelor finale 13 iunie 2018; perioada de desfăşurare a proiectelor de tineret 1 iulie-5 noiembrie2018. Contestaţiile la concursul local se depun pe adresa de e-mail concurs.proiecte@mts.ro. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului (www.mts.ro), site-ul DJST GORJ sau de la adresa de e-mail djst.gorj@mts.ro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here