Condescu rămâne președinte / Alegerile de la USMO, anulate de instanță!

494

Verdict al magistraților gorjeni în dosarul ce vizează contestațiile depuse de o parte din liderii minerilor și energeticienilor la modul în care au fost organizate în urmă cu o lună alegerile la Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. La începutul lui septembrie sindicatele din Uniune au fost convocate la o ședință de alegeri, ocazie cu care Marin Condescu a fost detronat din fruntea organizației, anterior el anunțând că nu și-ar mai dori un nou mandat. Dumitru Pârvulescu, cel care i-a luat locul și la Federația Națională Mine Energie, a fost ales atunci președinte al USMO, mâna sa dreaptă rămânând Gheorghe Etăgan, pensionat însă între timp.
Modul în care au fost organizate alegerile respective au fost considerate nestatutare de către Marin Condescu, Constantin Mitrescu și Corneliu Gârjoabă. Aceștia s-au adresat instanței de judecată și au contestat schimbările ce aduseseră o nouă echipă în fruntea USMO, ieri judecătorii dând un verdict care le este favorabil contestatarilor. Sentința nu este una definitivă, putând fi contestată de către cei care nu sunt de acord cu acest verdict. Dacă hotărârea rămâne definitivă și Marin Condescu rămâne în fruntea sindicatelor care l-au propulsat, inclusiv în structurile de conducere ale clubului Pandurii, funcția de președinte la echipa de fotbal aducându-i și un dosar penal pentru modul în care a gestionat banii în perioada în care a fost președintele Consiliului de Administrație.
Rămânerea lui Condescu în fruntea USMO are loc în condițiile în care în 8 februarie 2014 el a demisionat din funcție. Cei care i-au urmat la conducerea Uniunii nu au operat însă modificarea respectivă și la Registrul Special de la Judecătoria Târgu-Jiu și, ca urmare, în toată această perioadă, inclusiv când a fost sub control judiciar și nu avea voie să se apropie de sindicate și de echipa de fotbal, Condescu a fost președintele din acte al USMO. În vară judecătorii de la Tribunalul Olt au decis să îl scoată pe acesta de sub controlul judiciar și i-au ridicat interdicțiile pe care le avea, liderul sindical putând astfel să se intereseze de situația organizației pe care a înființat-o cu ani buni în urmă și despre a cărei desființare vorbea recent. Actele de la instanță îl prezintă în continuare ca președinte și, ca urmare, Condescu rămâne în fruntea USMO, inclusiv până la emiterea de către judecători a unei decizii definitive privitoare la anularea alegerilor organizate luna trecută.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here