Actualitate

Consilierul municipal Pasti a făcut o afacere de milioane în Cărbunești

 | 17 ianuarie 2017, 00:30 | 0 comentarii | 

Toader Pasti Cristian, consilier municipal PSD la Târgu-Jiu, a parafat o tranzacție imobiliară importantă în vara anului trecut. Este vorba despre un teren de o mie de metri pătrați din Târgu-Cărbunești pe care l-a vândut retailerului PROFI, pentru realizarea aici a unui supermarket. Deși reprezentanți din Primăria Târgu-Cărbunești susțin că tranzacția ar fi implicat doar o închiriere, Pasti susține contrariul menționând că a vândut avantajos, deoarece terenul său se află într-o zonă centrală a orașului. Fostul primar de Cărbunești este de părere că a făcut un lucru bun pentru cetățenii care din anul acesta vor avea în localitate primul lor supermarket.

Semnatura eletronica CertDigital

Directorul Parcului Industrial de la Bumbești-Jiu, totodată, consilier municipal, a avut un an 2016 excelent, dacă stăm să ne gândim că, după alegerile locale a devenit ales municipal la Târgu-Jiu, tot anul trecut el reușind să își tranzacționeze și jumătate din terenul pe care și-a ridicat cu ani în urmă locuința. Fostul primar de Cărbunești a vândut, mai exact, 1000 de mp din terenul situat vizavi de primărie retailerului PROFI pentru realizarea aici a unui supermarket. Toader Pasti Cristian a confirmat, ieri, vânzarea terenului, pe proprietatea fostului edil mai aflându-se o clădire închiriată unui alt agent economic care a deschis aici o pizzerie.
casa toader pasti cristian carbunesti (1)“Am vândut 1000 de mp din curtea locuinței mele către Profi, dar prețul aș prefera să nu îl divulg momentan, dar menționez că terenul meu este situat ultracentral chiar vizavi de primărie. Consider că am făcut un lucru bun pentru cetățenii orașului, aici urmând să se realizeze anul acesta primul supermarket din localitate”, a declarat Toader Pasti Cristian.
Cert este că, Pasti ajută Profi, acesta obținând recent de la autoritățile din Cărbunești și autorizațiile de construcție necesare noului investitor.

toader pasti cristianInvidiat de alți proprietari
Tranzacția lui Pasti a făcut rapid înconjurul orașului, alți deținători de terenuri fiind ofticați că alesul PSD a reușit să parafeze, înaintea lor, afacerea imobiliară. Pasti nu pare însă interesat de cei care îl invidiază, acesta dând de înțeles că a fost căutat de noul investitor din oraș.
PASTI-1De altfel, directorul Parcului Industrial Bumbești-Jiu, deține, împreună cu soția, terenul în cauză din anul 1989, mai exact 2264 de mp intravilan în Târgu-Cărbunești, potrivit ultimei sale declarații de avere din 2016. Terenul a fost parțial cumpărat, o parcelă provenind dintr-o donație.
Pe terenul în cauză se află casa familiei Pasti, ce se întinde pe maxim 150 de mp.
A.Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL