Contrabandist din Mehedinți, în cătușe la Tribunalul Gorj

477

Bărbatul de 35 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, reținut, miercurea trecută, de polițiștii gorjeni, alături de alte trei persoane, sub acuzația de contrabandă cu țigarete, a fost prezentat, ieri, în fața magistraților de la Tribunalul Gorj. Ion-Mihail Matală a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de prima instanță, însă acțiunea a fost respinsă, pe motiv că este nefondată. Hotărârea este definitivă. Acesta va sta după gratii 20 de zile. Rudele sale au făcut scandal în momentul în care au văzut că este filmat de jurnaliști, înjurând ca la ușa cortului pe holurile tribunalului. Tânărul a ajuns în vizorul anchetatorilor în urma celor zece percheziții efectuate, miercurea trecută, în județele Gorj, Mehedinți și Teleorman. În urma descinderilor, polițiștii au confiscat aproape 30.000 de țigarete, 5.000 de grame de tutun mărunţit și 76 de litri de alcool. Bărbatul arestat a fost prins chiar în timp ce aducea marfa din Serbia. Acesta se afla în autoturism, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, după ce intrase în ţară prin Vama Porţile de Fier. În urma percheziției, din mașină au fost ridicate 15.680 ţigarete de diferite mărci, 1.800 de grame de tutun mărunţit şi cinci litri de alcool, pe care cei doi le-ar fi introdus în mod fraudulos, pe teritoriul României, pentru a le comercializa. Anchetatorii spun că, în perioada aprilie – mai, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional prin care distribuiau, în județul Gorj, țigarete de contrabandă achiziționate din străinătate, în special din Serbia. Inițial, patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, însă, în urma audierilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis ca un singur suspect să fie prezentat în fața instanței. Judecătorii au admis propunerea de arestare, întrucât tânărul acuzat că a săvârșit fapta de contrabandă se afla în perioada de încercare, după ce în 2015 fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru o infracțiune de același gen.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here