Actualitate

Cornea rămâne totuși incompatibil

07 noiembrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  376 vizualizari
cornea

Fostul primar al comunei Albeni, Dumitru Cornea, a pierdut bătălia cu Agenția Națională de Integritate în cel de-al doilea proces pe care îl mai avea pe rolul instanțelor de judecată. Cu câteva zile în urmă el câștigase definitiv un proces cu ANI, după ce fusese acuzat că se aflase în structurile de conducere ale unei firme de salubritate. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție mai rămăsese însă de judecat un al doilea dosar, cel în care fostul edil era acuzat că în perioada în care a condus primăria și-a angajat soția în subordinea sa, deși legea nu îi dădea voie. Magistrații le-au dat dreptate inspectorilor de integritate și, ca urmare, l-au declarat incompatibil pe fostul primar.

“În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către CORNEA VICTORA DUMITRU, ca urmare a semnării, în calitate de primar, atât a dispoziției de numire în funcție, cât și a contractului individual de muncă a lui CORNEA VICTORA AFRODITA CARMEN, soția acestuia, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. La data de 20.06.2008, a fost validat mandatul lui CORNEA VICTORA DUMITRU, de Primar al Comunei Albeni, Județul Gorj. La data de 29.12.2008, CORNEA VICTORA AFRODITA CARMEN, soția acestuia, a fost numită în funcția de consilier în cadrul Primăriei Comunei Albeni. Atât dispoziția de numire în funcție, cât și contractul individual de muncă al acesteia, au fost semnate de CORNEA VICTORA DUMITRU, în calitatea sa de Primar al Comunei Albeni”, arăta Agenția Națională de Integritate într-un comunicat din martie 2013. Cornea a contestat ulterior raportul inspectorilor de integritate, dar nu a avut câștig de cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție dând acum verdictul final la contestația fostului primar. “Respinge recursul declarat de reclamantul Cornea Victora Dumitru împotriva sentinţei civile nr. 342/2014 din 03 Octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, a decis instanța supremă.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL