Crăciun pe schiuri, pentru cei care petrec sărbătorile la Rânca

567

În staţiunea montană Rânca se schiază pe pârtiile M1, M2 şi Junior. Pentru Crăciun s-au făcut rezervări pentru mai mult de jumătate din spațiile de cazare disponibile. Salvamontiştii vor fi la datorie şi în următoarele zile, asigurând efective suplimentare în zona pârtiilor de schi şi săniuş.

Mulţi dintre iubitorii muntelui şi-au început vacanţa de iarnă la munte, fapt ce a făcut ca, în prima zi a săptămânii, salvamontiştii să fie solicitaţi la patru cazuri. “Luni, în prima zi de vacanţă, am intervenit la patru accidente, din fericire nu foarte grave, doar două dintre persoanele implicate fiind direcţionate către unităţile sanitare pentru control de specialitate suplimentar”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.

Suplimentare de efective în zona pârtiilor
Pentru Crăciun s-au făcut rezervări pentru mai mult de jumătate din spațiile de cazare disponibile în Rânca. Pentru a fi siguri că reuşesc să ajungă în timp util la toate cazurile, salvamontiştii au decis să suplimenteze efectivele. “Noi asigurăm efective suplimentare de salvatori la Rânca; vor fi minim opt salvatori de permanenţă în staţiune, pe pârtiile de schi, în zonele de practicare a săniuşului şi la cabinetul medical salvamont, care va funcţiona 24/24 de ore la baza centrală Salvamont Rânca. O a doua echipă este pregătită să intervină de la Baza Târgu-Jiu şi va acţiona la evenimentele apărute în restul zonei montane a judeţului. În acest moment au zăpadă bună pârtiile M1 şi M2 şi pârtia Junior, iar dacă temperaturile vor fi scăzute se va mai produce şi zăpadă artificială, astfel încât sporturile de iarnă să se poată practica în condiţii cât mai bune”, a explicat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.
Drumul spre staţiunea Rânca este curat, nefiind probleme de acces.

Sfaturi pentru schiori
Şeful Salvamont Gorj spune că şi cei care schiază ar trebui să îşi ia anumite măsuri de siguranţă. “Cei care vin în staţiune şi care practică sporturile de iarnă trebuie să fie atenţi la reglajul legăturilor şi la faptul că acum zăpada are o consistenţă mai deosebită, este mai umedă şi accidentele se pot produce mai uşor. Schiorii trebuie să ţină cont, de asemenea, de faptul că nu mai au aceeaşi rezistenţă cum aveau la sfârşitul sezonului trecut şi este necesar să nu exagereze cu efortul, ci să o ia treptat, astfel încât musculatura să capete rezistenţa necesară practicării sportului respectiv”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.
Dacă respectă sfaturile specialiştilor, turiştii care petrec vacanţa de iarnă în staţiunea montană Rânca vor avea parte de un sejur relaxant, fără probleme şi de distracţie la cote maxime.
Minodora Sucea

2 COMENTARII

  1. Ranca in fundul gol. Nu are canalizare, miroase rau mai ales vara…
    Nu are telescaun si nici nu va merge niciodata spun pecialstii din motive grele, complicate, care motive se si PRESCRIU indata sic!
    Nu are nuci drumuri deschise in ultimele doua veri… transalpina…
    Numai ca BANII MULTI s-au cheltuit intr-o DESTRABALARE PENALA incredibila..
    Dar nimeni nu vede DEZASTRUL .

  2. Salvamontul consuma prea multi bani publici intregul an. Macar acuma, citeva saptamini sa faca si ei ceva pentru mormanul de bani consumati. Si totusi, Dle Cornoiu, citi bani inghite salvamontul si ce a facut pentru acesti bani. Nu cumva copilul acela… cautat luni de zile … a fost gasit de culegatorii de ciuperci mincat de animale ???
    Si, inca ceva, e adevarat ce se aude ca sinteti si dvs in incompatibilitate ? Sa nu auda Dl Presedinte ca dinsul NU este deloc in incompatibilitate. Nu… noi credem orbeste ca sinteti niste SFINTI. TOTI !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here