Crosul Tineretului, în Parcul Central Târgu-Jiu

1083

ardr2Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală (A.R.D.R), Asociaţia Animatorilor şi Monitorilor pentru Copii şi Tineret – “Tineri fără frontiere”, Asociaţia “Euro House” Bustuchin, ALIAT Tismana, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană de Tineret Gorj şi în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Tineret Gorj au sărbătorit luni Ziua Naţională a Tineretului.

ardr1Acţiunea a făcut parte din cadrul a două proiecte internaţionale de voluntariat W.A.V.E. şi ACT-EM implementate în judeţele Gorj şi Dolj de către ARDR şi TFF pe o perioadă de nouă luni şi, respective, 12 luni. Iniţiativa s-a derulat în Parcul Central Târgu-Jiu, şi a cuprins activităţi precum Crosul Tineretului, Campanie de promovare a Serviciului European de Voluntariat, realizată de către voluntarii prezenţi în cadrul proiectelor internaţionale de voluntariat, jocuri de grup (alergarea în saci, concurs de role, tras de frânghie), animaţie stradală, evenimentul fiind încheiat de un spectacol susţinut de tineri pentru tineri.

“Proiectele W.A.V.E. şi ACT-EM reprezintă proiecte europene de voluntariat având ca scop creşterea responsabilităţii autorităţilor locale şi încurajarea participării tinerilor în viaţa comunităţii. Proiectele au o dimensiune şi o complexitate considerabilă, implicând peste 20 organizaţii non-guvernamentale şi 50 de tineri voluntari din Caucaz, America Latină, Africa şi Uniunea Europeană”, a declarat Antonio Tomoniu, preşedintele ARDR Gorj.

Proiectele sunt finanţate din fonduri acordate de către Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, aprobat, gestionat şi monitorizat de către ANPCDEFP – Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, departamentul Program Tineret în Acţiune.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here