CS Ştiinţa-Poiana caută preşedinte după ce fratele judecătorului Militaru a demisionat din funcţie

525

De o săptămână de zile, Clubul Sportiv(CS) Ştiinţa-Poiana nu mai are preşedinte, asta deoarece fostul ocupant al postului, Vasile Militaru, fratele unui judecător din Târgu-Jiu, a demisionat din funcţie, la doar câteva zile de la numire. Degeaba a mai căutat primarul Ion Bîrcă un înlocuitor pentru fostul lider de club că nimeni nu a vrut să preia responsabilitatea acestei structuri, finanţate de CL Turburea. La ultima şedinţă de CL, primarul a încercat, fără succes însă, să-l pună în funcţie chiar pe tractoristul primăriei, Florea Nicolici, dar consilierii nu au fost de acord cu soluţia disperată. Ei au preferat mai bine să lase clubul fără preşedinte decât să-i pună la cârmă un tractorist.

CS Ştiinţa-Poiana, care deţine în prezent două echipe de fotbal, juniori, s-a înfiinţat în urmă cu doar două luni de zile prin hotărâre a Consiliului Local Turburea. Noului club i s-a alocat, tot atunci, cu entuziasm, şi un buget de 15.000 de lei, banii fiind necesari pentru achiziţionarea de echipamente sportive, dar şi pentru deplasările din campionat, ce urmau a fi făcute de cei 35-40 de elevi. Clubul a funcţionat până la începutul lunii decembrie însă fără preşedinte, autoritatea locală neconsiderând că e cazul ca noua structură să aibă, din prima, un conducător, deşi banii daţi de CL nu puteau fi folosiţi, fără semnătura persoanei abilitate şi fără ştampila aferentă. Cu toate acestea, şi fără preşedinte, dar şi fără bani, jucătorii au participat la meciuri.
Mai mult, arbitrii au ajuns să fie plătiţi şi s-au achiziţionat chiar şi echipamentele pentru fotbalişti, nimeni neştiind cu ce bani s-au făcut investiţiile în cauză. Cu siguranţă, cheltuielile nu au fost încă acoperite, asta dacă nu s-a apelat la sponsorizări, momentan, necunoscute.

Demisie fără explicaţie!
Realizând problema, în urmă cu o săptămână, CL Turburea l-a numit pe Vasile Militaru, fratele judecătorului Laurenţiu Militaru de la Judecătoria Târgu-Jiu, şofer pe microbuzul şcolar, în această funcţie. Consilierii au aprobat numirea la propunerea primarului. Din nefericire, Militaru a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului sportiv, brusc, la câteva zile de numire, lăsând Ştiinţa-Poiana fără conducător. Asta mai ales că Militaru nu a apucat, în timpul scurt petrecut în funcţie, să scoată măcar banii aprobaţi de CL pentru buna funcţionare a clubului.
În atare situaţie, primarul a căutat soluţii, cerând în şedinţa de CL Turburea, de săptămâna trecută, ca funcţia să fie ocupată de altcineva. Bîrcă l-a procurs chiar pe un subaltern de-al său pentru funcţie, mai exact pe Florea Nicolici, tractoristul primăriei. Consilierii nu au fost, din start, de acord cu propunerea, nemaiajungându-se însă la vot. Aceştia au solicitat ca preşedinte să fie, în schimb, profesorul de sport Marin Cîmpeanu, fostul director al liceului Turburea.
Edilul a refuzat însă, la rândul său, propunerea şi chiar s-a supărat pe consilierii PNL pentru că vroiau să-l promoveze pe Cîmpeanu, cu atât mai mult cu cât primarul l-a acuzat, de mai multe ori, pe respectivul că i-ar fi făcut rău, creându-i probleme cu ANI. De altfel, Bîrcă a fost cel care l-a detronat pe Cîmpeanu din funcţia de director de liceu.

Azi, şedinţă urgentă de CL
Consilierii din Turburea au fost chemați însă astăzi iar la primărie pentru o şedinţă fulger de CL, în care s-ar putea discuta şi soarta clubului de fotbal. Ştiinţa-Poiana are nevoie de un preşedinte, lucru cunoscut şi de consilierii care nu vor să pună însă pe oricine în această funcţie.

Juniorii de la Ştiinţa-Poiana nu au acumulat rezultate notabile în cele două luni de funcţionare a clubului. Structura are, de altfel, o echipă formată din elevi cu vârste cuprinse între 10-12 ani şi o alta cu elevi cu vârste între 12-14 ani. Ei joacă în campionatul judeţean de fotbal pentru juniori. Clubul nu are încă un sediu, jucătorii antrenându-se pe terenul de sport de la Poiana. Tot acolo, micii fotbalişti îşi susţin meciurile de acasă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here