Cu președinte nou, la Giurgiu

424

Meciul de la Astra este primul la care Pandurii se prezintă cu noua conducere, una în care funcția de președinte al Consiliului de Administrație este ocupată de Mihai Prunariu. „Pentru mine reprezintă o onoare și, în același timp, o mare responsabilitate.

Obiectivul imediat este acela de a obține licențele. Sunt foarte multe de făcut, nu vorbim acum de schimbări. Eu sunt omul pașilor mărunți. Cu pași mărunți ajungem departe. Eugen Pîrvulescu va ocupa în continuare funcția de președinte executiv”, a declarat Mihai Prunariu după instalarea sa pe funcția pe care timp de aproape 10 ani a ocupat-o Marin Condescu. Prin această mișcare, Eugen Pîrvulescu a revenit pe postul avut anterior, acela de președinte executiv: „Eu mi-am dorit acest lucru foarte mult și e bine ca în fruntea clubului să vină un om din partea celor care susțin echipa cu cel mai mare aport financiar. În plus, Mihai Prunariu este un om al locului, care cunoaște foarte bine lucrurile de aici și se poate descurca foarte bine. Pentru mine era mai dificil să alerg de la un birou la altul pentru a face rost de bani, acum pot efectiv să mă ocup mai bine de ceea ce știu mai bine să fac, ceea ce am făcut de la venirea mea la Târgu Jiu. Cu Mihai Prunariu voi conlucra foarte bine, între noi e o relație foarte bună, ne cunoaștem de 20 de ani”, a declarat și președintele executiv al Pandurilor.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here