Cupa Sănătăţii – ediţia a XIII-a, un succes incontestabil

744

Sâmbătă, 21 februarie 2015, staţiunea montană Rânca a găzduit cea de-a XIII-a ediţie a competiţiei Cupa Sănătăţii. Zeci de cadre medicale au participat la eveniment, răspunzând prezent şi oficialităţi, între care chiar secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu, dar şi Alin Văcaru – prefectul de Gorj şi Ion Călinoiu – preşedintele Consiliului Judeţean.

Startul competiţiei Cupă Sănătăţii 2015 s-a dat după ora prânzului. Pe pârtie, concurenţii au încercat să dea ce aveau mai bun în ei, ceea ce au reuşit. Din fericire, nu au fost semnalate incidente, fapt confirmat de Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, care a monitorizat concursul, implicându-se şi în organizare. Juriul a deliberat şi două ore mai târziu, participanţii şi susţinătorii au fost invitaţi la ceremonia de premiere. Organizatorii au ţinut ca cupa sanatatiipremiile să fie înmânate de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu, de prefectul Alin Văcaru şi de Ion Călinoiu – preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Amfitrion a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, cel care a dat citire listei câştigătorilor ediţiei din acest an a Cupei Sănătăţii. Ginecologul Vasile Stănculete, iniţiatorul competiţiei, a precizat că odată cu ediţia a XIII-a, el consideră că a predat ştafeta organizării  Cupei Sănătăţii, subliniind faptul că Tiberiu Tătaru se descurcă de minune în această privinţă.

Podiumul ediţiei 2015
Ce mai buni dintre participanţii la competiţia Cupa Sănătăţii 2015 sau dovedit a fi, la Categoria sub 18 ani: Locul I – Stălculete Călin Ştefan; Călinoiu Ştefania;  Şurlea Ovidiu Constantin; Vandra Gabriel; Uriţescu Miruna; Enache cupa sanatatii (1)Mihai Alin; Băban Vlad Ionuţ; Locul II – Mărgineanu Dragoş; Bălu Toma Rareş; Bălu Mihai; Nicolae Andrei Vlăduţ; Locul III -Enache Andrei; Nicolae Alexandru Petrişor; Bălu Toma Anastasia; Zamfir Alexandra Maria; Lungu Cristian. La Categoria 18 – 40 ani au fost trei câştigători, locul I revenindu-i Marianei  Şurlea, locul II a fost câştigat de Zingher Maria, iar locul III de Viezure Marinela.
cupa sanatatii (2)La senioria, categoria peste 40 de ani, pe locul I s-au clasat Stanciu Gheorghe şi Dumitrescu Marian, pe locul II – Catană Sorin şi Jega Ilarion, iar pe locul III – Neamţu Doru, Răduca Costel şi Sinandi Sorin. Toţi câştigătorii au cupa sanatatii (4)primit medalii, diplome şi trofee, restul participanţilor primind şi ei diplome şi medalii.
Competiţia s-a încheiat cu o cină festivă, astfel încât evenimentul să fie marcat cum se cuvine.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here