Daiana Brânzan a renunţat la funcţia de director medical al SJU

1739

După aproximativ o lună de directorat, medicul radiolog Daiana Brânzan a decis să se retragă din funcţia de director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu. Conducerea unităţii a luat act de demisia acesteia, demarând imediat consultările cu cadrele mediale în vederea stabilirii noului director medical. Astfel, de astăzi, această funcţie va fi ocupată în interimat de medicul oftalmolog Letiţia Barbu.

Daiana Brânzan este medic primar la Radiologie şi Imagistică Medicală de 9 ani. La începutul lunii iunie ea a fost numită director medical al SJU Târgu-Jiu. În momentul preluării funcţiei, aceasta declara presei că a acceptat acest post de director medical „din dorinţa de a contribui la o cât mai bună funcţionare a spitalului, la realizarea de servicii medicale cât mai bune şi pentru o relaţie medic-pacient mai bună, spre mulţumirea, în primul rând, a pacienţilor”, totodată, Daiana Brânzan declarându-se „surprinsă şi onorată de această propunere, deşi m-a copleşit ideea că va fi o muncă aşa de dificilă pentru mine, nemaiavând niciodată funcţii de conducere”. Într-adevăr, se pare că anticipase bine dificultatea acestei funcţii, dat fiind faptul că vineri, 4 iulie, şi-a dat demisia. „Doamna doctor Daiana Brânzan şi-a dat demisia din funcţia de director medical, din motive personale; dorinţa dumneaei este de a se dedica profesiei de medic radiolog, iar noi i-o respectăm”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Letiţia Barbu, noul director medical al SJU
La scurt timp după înregistrarea demisiei directorului medical, conducerea SJU a demarat o serie de consultări cu cadrele medicale.
În urma discuţiilor purtate, se pare că s-a identificat persoana potrivită pentru preluarea acestei funcţii. „M-am consultat cu o parte a colectivului de cadre medicale şi am decis că postul de director medical va fi preluat în interimat de medicul oftalmolog Letiţia Barbu. Luni, 7 iulie, o numim în funcţie”, a precizat   Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Reamintim faptul că pe data de 2 iunie 2014, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a prezentat, oficial, noii membri ai Comitetului Director,  respectiv: Gigel Capotă – director financiar-contabil – fost şef al Gărzii Financiare, medicul radiolog Daiana Brânzan – director medical,  Dana Fotescu – director de îngrijiri, Corina Ratcu – director Administrativ Tehnic şi de Patrimoniu, Violeta Vintilescu – asistent medical coordonator Policlinică.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here