Dăianu, acuzat că a executat ilegal și 150 de oi! – Păgubitul din Crasna cere ca executorul să fie oprit să-și mai facă meseria

811

După ce Gorjeanul a făcut publică problema cu care se confruntă femeia din Berlești căreia executorul Gheorghe Dăianu i-a intrat în bătătură și i-a pus sechestru abuziv pe două bovine, un alt cetățean din județ a povestit că și el ar fi fost victima executorului din Novaci. Cetățeanul spune că Dăianu i-a pus sechestru abuziv pe 150 de oi, deși a câștigat în instanță oprirea executării, acesta împreună cu fratele său ar fi vândut rapid ovinele lăsându-l pe reclamant cu paguba. Omul spune că a apelat și el la Corpul Executorilor de la Craiova pentru a cere sancționarea executorului Dăianu, dar organismul respectiv i-a dat doar o amendă. Acesta o susține acum pe femeia din Berlești, spunând că cere alături de aceasta ca Dăianu să nu mai profeseze vreodată.

Constantin I.Ciortea, în vârstă de 47 de ani, din comun Crasna, sat Dumbrăveni, susține că și el a pățit-o cu executorul Gheorghe Dăianu, asta cu 9 ani în urmă, considerând că femeii păgubite de la Berlești i s-a făcut o mare nedreptate, aceasta fiind la un pas să rămână fără o vacă și un bou de pe urma cărora trăiește alături de familia sa. “Am vrut să fac public la Gorjeanul că și eu am pățit-o cu acest executor Dăianu, asta prin 2010. Am fost executat de el la Câmpul Mare în urma unui conflict avut cu fratele meu. El a obținut o ordonanță președințială și a obținut-o de la judecătoarea Dafinescu de la Novaci. Drept urmare m-a executat și mi-a luat 150 de oi, eu și fratele meu având ovinele împreună. Când a venit și m-a executat a luat oile la grămadă, 30 nefiind ale mele, 20 fiind ale surorei mele și 10 ale unui vecin. Dar Dăianu nu a ținut cont de nimic, eu fiind păgubit de două ori, adică fiind obligat să plătesc cele 30 de oi plus că nu mi-am recuperat nici astăzi animalele’’, susține Constantin Ciortea din Crasna. Omul povestește că s-a judecat apoi două luni pentru a-și recupera animalele, o instanță a Judecătoriei Târgu-Jiu dându-i dreptate și posibilitatea să-și recupereze animalele executate ilegal. “Am luat și eu un executor de la Târgu-Jiu și m-am prezentat să-mi redobândesc oile de la fratele meu. Am aflat cu stupoare că aceasta, ajutat de Dăianu, a vândut toate oile, eu nemaiavând ce să recuperez. I-am reproșat executorului Dăianu că mi-a făcut o mare nedreptate, dar el a dat din umeri și mi-a spus să tac din gură că mă lasă și fără bunurile dintr-o succesiune’’, a mai spus crescătorul de animale.

Nu este suficientă doar amenda
Cetățeanul este de părere că cercetarea executorului de către Comisia de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești Craiova nu rezolvă cu nimic problemele pe care Dăianu le-a provocat la nenumărați gorjeni. “Acesta primește un avertisment sau o amendă și face alte și alte prostii. Eu îi dau dreptate femeii din Berlești al cărei copil minor a ajuns să fie amenințat de acest executor. Femeia trebuie salvată, iar cel vinovat trebuie să ajungă după gratii. El are biroul lângă Judecătoria Novaci și astfel trecere la unii judecători. Acest individ nu ar mai trebui să practice aceatsă meserie, le vorbește oamenilor flegmatic, în timp ce trecutul lui profesional este pătat’’, a completat Ciortea, pregătit să i se alăture femeii care a făcut, la rândul ei, o plângere la Corpul Executorilor de la Craiova, solicitând sancționarea executorului din Novaci. Reamintim că pentru o sumă de 1800 de lei, executorul Dăianu a pus sechestru abuziv pe o vacă gestantă și pe boul Elvirei Mogoi din Berlești, femeia adresându-se inclusiv IPJ Gorj pentru a cere sancționarea polițiștilor care i-au permis executorului să intre în gospodăria sa când acasă nu era decât fiul minor al femeii.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here