Dan Vâlceanu critică primarii care părăsesc ACL

581

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi proiectul de ordonanță de urgență care le permite aleșilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri. Conducerea ACL Gorj nu a rămas cu capul plecat şi a criticat dur alegerile primarilor din Gorj care părăsesc barca PNL şi cea a PDL pentru a trece spre PSD.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri, co-preşedintele ACL Gorj, Dan Vâlceanu şi-a exprimat dezacordul cu privire la OUG adoptată de Guvern care permite schimbarea primarilor şi consilierilor locali a partidului pe listele cărora au fost aleşi în 2012. “Fondul problemei e atât de grav încât nu poate fi tolerat. Este tendinţa de a călca în picioare orice regulă democratică şi principiile unui stat de drept. Prima abordare este acest mod de a desconsidera o lege dată de Parlamentul României. Avem de-a face cu o suspendare a legii pentru o perioadă de timp. Nu se poate ca într-o ţară europeană, un Guvern să-şi permită să suspende o lege organică pentru o perioadă de câteva zile după care să spună că legea funcţionează din nou. Victor Ponta este absolut disperat, deoarece ACL are 1.500 de primari în România, iar PSD doar aproape 1.200. Deci, se caută primari, consilieri pentru asigurarea majorităţilor în consiliile judeţene şi locale, totul pe altarul unor voturi pe care Ponta ar trebui să le câştige în alegerile prezidenţiale”, a declarat Dan Vâlceanu, preşedintele PDL Gorj.

Păsărin, “primar din regnul animal”
În legătura cu anunţul oficial de debarcare din PDL al lui Ion Bârcă, primarul comunei Turburea, Vâlceanu spune că oricum acesta urma să fie “eliberat”. “Pe Bârcă oricum îl eliberam şi îl ofeream PSD-ului înainte de alegerile prezidenţiale. Ştiam sigur şi că primarul de la Bâlteni, Gheorghe Păsărin, primar identificat în regnul animal, va pleca. De la momentul în care l-am văzut pe scenă alături de Mihnea Costoiu, am spus că domnul Păsărin face parte din categoria târâtoarelor şi din punctul acesta de vedere încă îmi menţin declaraţia. Mi-a părut rău că la alegerile europarlamentare, în loc să-şi susţină colegul liberal care candida la Senat şi cu care nu avusese niciun fel de problemă până atunci, Păsărin l-a susţinut pe Mihnea Costoiu, candidatul PSD”, a mai spus Dan Vâlceanu.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Dane… sa nu uiti de Troaca de la Pades, care trebuia demult exclus din PDL sau ai ramas tot un PSD-ist in convingere si iti tii oamenii aproape. Sa-ti fie rusine Dan Valceanu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here