Actualitate

Deputatul Iriza, la evenimentul organizat de candidatul UNPR Stejari

 | 22 decembrie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Scarlat Iriza, preşedintele UNPR Gorj, deputat pe Colegiul 3, a răspuns prezent, duminică, la a doua ediţie a unui eveniment devenit tradiţional în localitate, el fiind organizat de către Robert Păiuşi, pe raza comunei Stejari. Este vorba despre “Pomana Porcului”, prilej cu care Păiuşi, fiu al satului, invită cetăţenii comunei la o masă copioasă, organizată pe raza localităţii. Păiuşi este de altfel candidatul UNPR la primăria comunei, lucru confirmat în faţa localnicilor şi de către parlamentarul de Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

paiusi (3)Doi porci au fost sacrificaţi, la finalul săptămânii trecute, pentru ca localnicii din Stejari să guste o tradiţională pomană a porcului oferită, cu generozitate, de către progresistul Robert Păiuşi. Acesta a dorit, ca la acest eveniment, aflat la a doua ediţie, să aibă alături membrii organizaţiei locale a UNPR, în frunte cu preşedintele de la judeţ, Scarlat Iriza, dar şi pe susţinătorii săi.

paiusi (5)“Înaintea sărbătoririi Naşterii Domnului Iisus Cristos, de Ignat, gospodarii creştini obişnuiesc să taie porcul crescut întregul an. Obiceiul din străbuni mi-am dorit să-l reîmpământănesc, motiv pentru care am organizat pomana porcului în comuna mea, fiind de fapt masa de mulţumire pentru ajutorul ce mi-a fost acordat, în acest an, de către rude, veri, prieteni, simpatizanţi şi, într-un cuvânt, de către apropiaţi. De aceea am fost gazda evenimentului şi am dăruit cu generozitate tututor celor care m-au bucurat cu prezenţa lor”, a declarat Robert Păiuşi.
paiusi (1)Peste 200 de persoane au participat la evenimentul organizat în satul Piscoiu, din comuna Stejari. “În 2013 am făcut prima ediţie în satul Baloşani, anul acesta la Piscoiu, iar anul viitor, îmi doresc să organizez pomana porcului chiar în satul Stejari”, a conchis Păiuşi, mulţumindu-le tuturor pentru prezenţă.
A.Stoica

paiusi (2)

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL