Descinderi în Meteor

614

Polițiștii au descins, ieri dimineață, din nou la câteva adrese din cartierul Meteor, dar și în județul Iași, după ce procurorul care instrumentează un dosar de evaziune fiscală a descoperit o încrengătură între afaceriștii de la Târgu-Jiu și cei din inima Moldovei. Ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj vizează un prejudiciu de circa 1 milion euro, la Târgu-Jiu fiind făcute patru percheziții, în timp ce la Iași mascații au trebuit să descindă la 18 adrese. Romii de aici le emiteau facturi fictive celor din Meteor pentru absolut tot ce îi interesa pe aceștia în vederea diminuării bazei impozabile a firmelor lor, fiind redus astfel și volumul impozitelor și taxelor ce trebuiau plătite la stat.
“La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorilor, efectuează 22 de percheziţii, în două cauze penale, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane din judeţele Gorj şi Iaşi, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2014, administratorii a trei societăţilor comerciale din Gorj ar fi efectuat operaţiuni fiscale nereale, simulând achiziţii de deşeuri feroase de la societăţi comerciale din judeţul Iaşi. Prejudiciul creat prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale este de aproximativ 4.000.000 de lei”, a comunicat IPJ Gorj.
Printre evazioniștii implicați în dosar se numără și Mihai Ilarie, cunoscut drept Tanaka, cel pe care instanțele de judecată l-au condamnat la începutul săptămânii la 3 ani de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani, timp în care, teoretic, bărbatul nu ar trebui să recidiveze. Pe numele său mai sunt însă deschise alte trei dosare penale, într-unul dintre ele fiind coleg cu Ion Rădulescu, zis Ciupilan, condamnat deja definitiv la 4 ani cu executare. În dosarul de acum un nepot al lui Ciupilan și un prieten al acestuia sunt și ei anchetați pentru evaziune fiscală, cu două zile înainte ei fiind reținuți de polițiști pentru că au vândut tinichele pe post de bijuterii din aur la case de amanet din Târgu-Jiu și Rovinari, prejudiciul fiind de peste o jumătate de miliard de lei vechi în dosarul respectiv.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here