Deşi e în farmacii – Vaccinul antigripal, slab solicitat de gorjeni

399

farmacie3Campania de vaccinare împotriva gripei de sezon a început şi în judeţul nostru, categoriile de persoane care beneficiază de gratuitate în privinţa imunizării, putându-se adresa medicului de familie oricând pentru a fi vaccinate.

Restul gorjenilor au posibilitatea să-şi cumpere din farmacii vaccinul antigripal, însă preţul acestuia îl face să fie prea puţin solicitat.

Vaccinul antigripal pentru sezonul 2010-2011 se găseşte şi în farmaciile din Gorj. Preţul acestuia este destul de mare pentru cei mai mulţi dintre gorjeni, de aceea, sunt foarte rare persoanele care îl cumpără.

“Vaccinul antigripal costă în jur de un milion de lei vechi, de aceea foarte rar îl cumpără cineva. Sunt multe persoane care îl fac gratuit la cabinetul medicului de familie. Restul, cei care sunt activi şi nu beneficiază de gratuitate, vin la noi să-l cumpere, dar, repet, sunt foarte puţini cei care şi-l permit”, a precizat Ileana Alexandrina Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Gorj.

Aproape 4000 de gorjeni vaccinaţi gratuit

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat 53.000 de doze de vaccin antigripal, iar dintre acestea, aproximativ 18.200 au ajuns deja în judeţul nostru. Ele au fost distribuite medicilor de familie şi astfel campania de imunizare a debutat cu succes. “În prima săptămână a lunii noiembrie s-au vaccinat împotriva gripei de sezon 3.946 de persoane, dintre care 1.863 au peste 65 de ani”, a declarat Elena Piţian, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Cât priveşte eficienţa vaccinului împotriva gripei de sezon, specialiştii spun că efectul de protecţie începe la două trei săptămâni de la imunizare. De asemenea, mai trebuie spus faptul că acesta este vaccin trivalent purificat şi inactivat, niciuna din componentele sale neputând cauza gripă. Se administrează injectabil în muşchi sau profund sub piele.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here