DGASPC Gorj caută fochiști pentru Centrul de Recuperare şi Reabilitare Târgu-Cărbuneşti

564

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat I (fochist) la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Târgu Cărbuneşti (două posturi).

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: minimum 10 clase sau şcoală profesională şi calificare de fochist; vechime în muncă de minimum 9 ani; autorizaţie I.S.C.I.R. (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalațiilor de Ridicat).

13 noiembrie, ultima zi de înscriere
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 13 noiembrie 2017, ora 16:30: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 22 noiembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă; 27 noiembrie 2017: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține mai multe documente.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, din Târgu-Jiu, Str. Şiretului nr. 24, judeţul Gorj, telefon 0253/212.518.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here