Actualitate

Dian, pus pe făraş de Vâlceanu

 | 04 decembrie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va avea pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe şi excluderea din partid a senatorului Dian Popescu. Cel puţin asta a anunţat joi Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj, care a declarat că în şedinţa BPL a PNL Gorj de joi seară se va discuta despre solicitarea în cauză.

Semnatura eletronica CertDigital

“Unul dintre subiectele pe care le vom discuta este o solicitare a BPJ către BPN pentru a se lua măsurile statutare în vederea excluderii din partid a senatorului Dian Popescu. Acest lucru vine după o lungă perioadă în care am tolerat tot felul de derapaje, nu cred că au rămas foarte mulţi colegi din conducerea partidului nejigniţi, dar ăsta a fost un lucru pe care l-am tolerat toţi şi am înţeles că trebuie să mai şi suportăm şi astfel de lucruri.
Chestiunile cele mai grave sunt faptul că în urmă cu o lună jumate domnul senator se afla la o întâlnire cu premierul Victor Ponta la acea vreme şi declara public că va susţine Guvernul Ponta atâta vreme cât măsurile luate de guvern sunt bune. În acele momente, PNL îi cerea constant demisia domnului Ponta şi urma să vină o moţiune de cenzură pe care o depuneam în Parlament pentru ca Victor Ponta să plece”, a precizat Dan Vâlceanu, anunţând, totodată, întrunirea BPL-ului PNL Gorj de joi seara.
Copreşedintele PNL Gorj a subliniat şi că partidul se dezice total de poziţia senatorului Dian Popescu care îl susţine pe Laurenţiu Ciurel în funcţia de manager al Complexului Energetic Oltenia, liberalii menţionând printr-un comunicat de presă transmis în urmă cu câteva zile că vor ca acesta să fie demis de la conducerea companiei energetice.
A.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL