Din septembrie, Deputata Elvira Șarapatin va avea audiențe cu cetățenii, direct în localitățile Gorjului

573

Social-democrata Elvira Șarapatin, deputat de Gorj, anunță că va începe în forță activitatea de parlamentar, în septembrie, deoarece pe perioada vacanței a aflat nenumărate doleanțe ale gorjenilor, pe care va încerca să-i ajute din Parlamentul României. Deputata se va implica, din start, pentru ajutorarea elevilor navetiști din Bengești-Ciocadia care mai au nevoie de un mijloc de transport care să-i ducă la școlile de pe raza comunei.

Pentru o mai bună conectivitate cu gorjenii care au probleme dar, nu au posibilități pentru a-și spune doleanțele la cabinetul său din Târgu-Jiu, deputatat Elvira Șarapatin va organiza, în mai multe localități, audiențe cu cetățenii. Organizațiile de femei ale PSD Gorj vor fi cele care o vor ajuta pe Elvira Șarapatin, totodată președintă a OFSD Gorj, să stabilească întâlnirile cu cetățenii, inițial în orașele din județ și apoi în comune, stabilind liste cu cei care au nevoie de sfaturi și ajutor de specialitate, în rezolvarea problemelor pe care le au. În funcție de specificul nevoilor celor veniți la discuții cu parlamentarul PSD, Elvira Șarapatin va interpela și întreba miniștrii, implicându-se direct în problemele femeilor, ale vârsticilor, ale famililor sărace și ale persoanelor care întâmpină probleme în relația directă administrație-cetățean.
“Am considerat că așa pot afla, direct, problemele cu care se confruntă cetățenii, mulți formând electoratul PSD, dar și că astfel, în cunoștință de cauză, mă pot implica în ajutorarea acestor persoane, lipsite de posibilități, de exemplu în a cere informații sau lămuriri unui ministru, unei instituții de stat sau UAT-urilor de pe raza localităților unde domiciliează”, a declarat deputata Elvira Șarapatin.
A.STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here