Directori noi la CJRAE Gorj și Colegiul Tehnic Motru

1449

Alți 15 candidați au trecut marți prin probele de evaluare a CV-ului și a ofertei manageriale din cadrul concursului pentru posturile de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Dintre aceștia, unul singur a fost respins, restul fiind declarați admiși.

Marți, au fost programate să susțină probele de evaluare a CV-ului și a ofertei manageriale cadrele didactice care concurau pentru posturile de conducere de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj, Colegiul Auto ”Traia Vuia” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Motru, Liceul Tehnologic Tismana și Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.

Directori vechi în pole-position
Pentru postul de director de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj erau programați să susțină probele doi candidați: Luță Adrian și Tulpan Ofelia. Primul dintre aceștia nu s-a prezentat, iar Ofelia Tulpan a reușit să obțină un punctaj total de 124 de puncte, ceea ce o face noul director al CJRAE Gorj. La Colegiul Tehnic Motru, pentru postul de director au concurat Tutunaru Mariana, Rușeț Adela – Lelia și Chițulescu Niculina. Dintre cele trei candidate, cel mai mare punctaj, de 134.175 puncte, l-a obținut Rușet Adela, urmată de Tutunaru Mariana, cu 132.250 puncte, și de Chițulescu Niculina, cu 129.500 puncte. Tutunaru Mariana și Rușet Adela au concurat și pentru postul de director adjunct. Și în acest caz, cel mai mare punctaj, de 132.675 de puncte, l-a obținut Rușeț Adela, urmată de Tutunaru Mariana, cu 131.750 puncte. La Colegiul Auto ”Traian Vuia” director va fi, în continuare, Dănăricu Nicoleta, singura de altfel care a candidat pentru acest post. Pentru cele două posturi de director adjunct vacante au concurat trei candidați: Udrescu Aristide Liviu, Oprea Mariela Rodica și Băltărețu Cerasela. Cel mai mare punctaj, de 133.750 puncte, l-a obținut Băltărețu Cerasela, urmată de Oprea Mariela, cu 126.875 puncte, și de Udrescu Aristide Liviu, cu 126.625 puncte.CJRAE Gorj

La Liceul Tehnologic Tismana conducerea va fi asigurată tot de Băltărete Duca Camelia (director), care a promovat concursul cu un punctaj de 128.375 puncte, și de Răuț Ion (director adjunct), care a obținut un punctaj de 119.500 puncte. În ceea ce privește posturile de director și director adjunct de la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, primul va fi ocupat de Băluțescu Nicolae Ovidiu, iar cel de-al doilea de Groșanu Liviu Florin. Reamintim că pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte. Va fi declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obținut cel mai mare punctaj total. În cazul egalității de punctaj, va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, va fi declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ; pentru celelalte unități de învățământ va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului. Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie.
Contestaţiile pentru proba de interviu pot fi depuse în intervalul 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here