Dispoziţia lui Ciurel anti-grevă: Interzis acum la concedii fără plată în CEO

395

Conducerea Complexului Energetic Oltenia(CEO) a reacţionat împotriva grevei de la sediul structurii din Târgu-Jiu, deşi, oficial, Laurenţiu Ciurel a lăsat să se înţeleagă că nu este absolut deloc afectat de demersul celor 36 de salariaţi şi lideri sindicali intraţi în refuz de hrană. Ciurel ar fi dat ordin, susţine liderul FNME, Dumitru Pârvulescu, şefilor din subordine, în special directorilor de cariere, să nu aprobe solicitările de concediu, indiferent că este de odihnă sau fără plată, dacă acestea vin de la angajaţii care s-ar putea alătura greviştilor de la Târgu-Jiu. Din acest motiv, intenţia şi a altor salariaţi de a se alătura celor 36 a fost, ieri, estompată.

Peste 30 de protestatari fac, de trei zile, greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia, unul dintre primii intraţi în această formă extremă de protest, fiind dus la spital, miercuri dimineaţă, pentru îngrijiri medicale, iar un altul a plecat acasă, la insistenţele colegilor, după ce i-a scăzut glicemia. În ciuda celor petrecute cu colegul lor, aflat acum în afara oricărui pericol, restul salariaţilor CEO şi liderii lor sindicali, 34 la număr, au continuat ieri, stoici, demersul început, iniţial, de doar două persoane, în faţa sediului companiei. De altfel, doi sunt diabetici, dar asta nu i-a oprit să facă greva foamei.
DSC_0016Muncitorii poartă pancarte cu mesajul “Greva foamei” şi susţin că nu vor renunţa la protest până când situaţia din complex nu va fi remediată. Oamenii acuză discriminări şi abuzuri făcute de conducerea gigantului energetic. De altfel, marţi după-amiază, după eşecul negocierilor reluate la Rovinari, protestatarilor li s-au alăturat şi liderii de sindicat, din Univers şi FNME. “Noi vom rezista până la capăt, sperăm să obţinem toate drepturile din contractul de anul trecut. Protestez şi pentru abuzurile făcute de conducerea CEO, pentru discriminările dintre salariaţi, ştiţi că femeile de la sindicatele agreate de conducerea CEO au luat primă de 8 Martie, iar restul nu, protestez şi împotriva imixtiunii în sindicate a administraţiei şi cer să se negocieze noul Contract Colectiv de Muncă. Sper să ne atingem obiectivele cu orice preţ”, a declarat Nicu Bunoiaca, lider al Sindicatului Solidaritatea 2013 de la UMC Lupoaia, care s-a alăturat marţi greviştilor. Sindicatul său face parte din Federaţia Univers.

DSC_0022Roşca: “Ciurel trebuie să plece…”!
“Domnul Ciurel trebuia să plece de mult, deoarece actul managerial lasă de dorit. De vină este el, pentru situaţia economică-financiară în care este compania, actul de conducere al CEO el l-a făcut, iar cine a greşit trebuie să plece”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Carierei Lupoaia. Roşca s-a alăturat şi el protestatarilor în a doua zi de grevă. “După încheierea şedinţei comisiei de negociere, finalizată fără un rezultat favorabil, ne-am hotărât să ne alăturăm colegilor noştri care au recurs la acestă formă radicală de protest”, a spus şi Nicolae Bădiţa, lider la UMC Lupoaia.

DSC_0023Organele de ordine au încercat să risipească greviştii!
Poliţiştii şi jandarmii care păzesc de aproape protestatarii ar fi încercat, potrivit unora dintre grevişti, marţi după-amiaza, să rupă grupul de salariaţi postaţi în faţa CEO. “Au încercat să ne spună că trebuie să plecăm, deoarece nu avem autorizaţie pentru protest. Le-am spus că am notificat CEO de ce facem şi suntem pe spaţiul companiei. Când au văzut că nu ne pot fraieri, au plecat. Probabil aşa primiseră ordin să ne uşuiască din faţa CEO”, a declarat, ieri, unul dintre grevişti.

DSC_0028 descCiurel, tampon pentru protestatari
Nu numai respectivii au încercat să oprească protestul, chiar managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, s-a străduit să stopeze creşterea numărului de grevişti, de la el din birou. A declarat-o chiar Dumitru Pârvulescu, lider al FNME, care a spus, miercuri, că şeful companiei ar fi dat un ordin, care să ţină angajaţii la muncă pe motiv că, este absolut nevoie de ei. Asta, în condiţiile în care, acelaşi director susţine că unitatea trebuie să se debaraseze, urgent, de 2133 de salariaţi.
“Ieri(n.r. marţi), Ciurel a dat o dispoziţie prin care le interzice directorilor de la subunităţi să mai dea concedii, în mod special concedii fără plată angajaţilor. Aici, intervine absurdul. Dânsul spune că are în plus peste două mii de salariaţi pe care vrea să-i dea afară, atunci, dacă vrea să-i disponibilizeze de ce nu se dispensează de salariaţi în aceste zile, ca respectivii să vină la protest. După mine, dacă domnul Ciurel nu se poate dispensa de salariaţi în aceste zile înseamnă că nu mai are nevoie de un program de restructurare”, a declarat Pârvulescu.
De altfel, nu este pentru prima dată când protestele sunt astfel împiedicate de Ciurel, anul trecut managerul CEO a luat o decizie similară, atunci când FNME protesta în Piaţa Prefecturii.

DSC_0032Să vină Gerea..
Pe lângă greviştii de la Târgu-Jiu, alţi circa 80 de ortaci de la mina Tehomir sunt blocaţi în subteran de marţi dimineaţa, ei refuzând să mai iasă din schimb până când la faţa locului nu vor fi prezenţi managerul CEO, Laurenţiu Ciurel şi ministrul Energiei, Andrei Gerea. Ei sunt nemulţumiţi din cauză că, administraţia CEO a anunţat că de la 1 iunie se va aplica un program de disponibilizări colective cu un număr redus de salarii.
Surse din cadrul CEO au menţionat că, în cursul zilei de ieri, este aşteptat la Târgu-Jiu ministrul Energiei, Andrei Gerea, care urma să poarte discuţii atât cu salariaţii companiei aflaţi în greva foamei în faţa sediului unităţii, cât şi cu minerii din subteran, pentru deblocarea situaţiei.
Ciurel a anunţat şi el, ieri, că va merge la Tehomir să discute cu greviştii.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here