DNA, cu câțiva metri cubi de documente la Primăria Motru

575

Un procuror al Direcției Naționale Anticorupție(DNA)- Serviciul Teritorial Craiova s-a înființat, la finalul săptămânii trecute, la Primăria Motru. Acesta nu a venit însă la instituția publică cu mâinile goale, ci încărcat cu câțiva metri cubi de documente în original, acte ce au fost ridicate, în urmă cu un an și jumătate, din sediul instituției publice, în vederea unei anchete ce a început de la Turceni. Documentele s-au restituit, semn că reclamațiile care au stat la baza întocmirii acestuia nu au fost fondate, de altfel, din 25 aprilie 2016 până în prezent niciun salariat al primăriei și nici măcar fostul edil Dorin Hanu nu au fost audiați la DNA, în acest dosar.

Pe data de 6 mai 2016 se intra oficial în campania electorală pentru alegerile locale care urmau să aibă loc pe 5 iunie, dar, cu zece zile înainte, Primăria Motru ajungea să fie târâtă în mijlocul unui scandal, care punea paie pe focul politic deja aprins în localitate. Șase procurori DNA Craiova descind astfel pe 25 mai 2016 la Primăria Motru, pe final de precampanie electorală, și pun în vedere administrației “Hanu” că trebuie să ridice documente din instituția publică, pentru intrumentarea unui dosar penal, care are la bază patru investiții cu bani publici, derulate în localitate. “Procurorii DNA au solicitat angajaților primăriei să le prezinte anumite documente, foarte clar specificate (aveau o listă, știau exact ce căutau)”, se postase, a doua zi după descinderi, pe rețelele de socializare din Motru, aducându-se la cunoștință alegătorilor că instituția fusese călcată de anchetatori într-un dosar greu de corupție.
Evident că anunțul a stârnit zeci de comentarii ale cetățenilor din localitate, care deja vedeau din acest demers al anchetatorilor că infracțiunile suspectate erau dovedite.

Un an și cinci luni, niciun semn de la DNA!
Între timp însă vin alegerile locale, administrația se schimbă, dar, dinspre DNA Craiova nu vine niciun semn că dosarul, întocmit în primăvara lui 2016, s-ar finaliza în vreun fel. În tot acest timp, niciun salariat al primăriei nu este anchetat, nici măcar fostul primar Dorin Hanu, dar nici fostul viceprimar Tudor Dobrică, aflat în concediu în momentul descinderilor. Săptămâna trecută însă, surpriză, un procuror DNA de la Craiova, bate la ușa Primăriei Motru și anunță autoritățile locale că are de restituit documentele în original, ridicate în 25 aprilie 2016 de la acestă instituție municipală. Nici măcar o foaie din actele ridicate atunci nu este oprită la DNA, fapt care relevă că anchetatorii nu au găsit nereguli în acestea, dar și că dosarul va fi clasat.
Procurorul restituie, joi, primăriei gorjene o mașină plină de documente, întocmite în UAT în perioada 2012-2013, portbagajul autoturismului fiind dosit de registrele și contractele cerute pentru anchetă. De altfel, contractele cu cinci firme private din Gorj au fost, de fapt, ținta anchetatorilor DNA, acestea având legătură cu patru investiții majore, realizate în localitate.

Dosar penal din 2011, descinderi “electorale” în 2016
Procurorii DNA arată acum că au cam dat însă dovadă de excel de zel, deoarece dosarul penal nr.71/P/2011 ajunsese să fie instrumentat de anchetatorii de la Craiova abia cinci ani mai târziu, în 2016, și asta în precampania pentru alegerile locale de anul trecut. Acest lucru nu a fost însă cunoscut de autoritățile publice vizate, la momentul descinderii, Primăria Motru fiind luată ca din oală de anchetatori care îi lăsaseră cinci ani liniștiți.
O spune chiar Dorin Hanu, primarul municipiului Motru până în iunie 2016, cu mențiunea că nu și-a făcut nicio clipă griji în legătură cu dosarul, deoarece actele care au stat la baza investițiilor au fost corect întocmite, firmele câștigătoare fiind stabilite prin sistemul de licitații publice, SEAP.

Întinerirea clasei politice, propagandă la pachet cu DNA
Dorin Hanu, fostul primar al municipiului Motru, dă însă de înțeles că ancheta respectivă a fost una menită să confirme regula care circula atunci pe piață potrivit căreia clasa politică a țării trebuie reîntinerită. Ex-primarul PSD spune însă că nu era nevoie de o descindere, deoarece el anunțase deja public că nu mai candidează pentru un alt mandat. “Totul s-a petrecut în precampanie, iar eu nu mai aveam vreo miză electorală personală. Cu toate acestea a fost vizată și activitatea mea anterioară, dar am fost permanent liniștit, deoarece știam că acele contracte au fost corect întocmite. Mă așteptam însă și la așa ceva, deoarece la nivel central se înregistrau fenomene similare. Știu că ancheta a pornit de la Turceni și a ajuns la Motru, cam greu, dar a ajuns și la noi. Ce e de remarcat este că după un an și jumătate dosarul nu a evidențiat nimic împotriva fostei administrații. De altfel, nimeni din Motru nu a fost audiat la DNA Craiova, iar acum actele s-au restituit în totalitate”, a declarat Dorin Hanu, președintele PSD Motru.
Politicianul susține că nu își mai pune întrebări de unde a pornit ancheta, dacă a avut subordonați care i-au vrut răul ori dacă a fost ținta unui atac politic. “Cine mi-a vrut sau nu răul poate compara acum ce am făcut eu și ce se face acum. Dacă sunt mulțumiți mă bucur pentru ei”, a conchis Dorin Hanu, explicând că directorul pe Achiziții pe care l-a avut la primărie, bun profesionist, este acum secretarul unității administrativ teritoriale.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here