Doar 51 de profesori din Gorj au promovat examenul de Definitivat

840

Cadrele didactice care au susţinut anul acesta examenul naţional de definitivare în învăţământ au aflat, marţi, dacă au promovat sau nu. În Gorj, doar 51 de cadre didactice au reuşit să obţină cel puţin nota 8 la proba scrisă.

Primele rezultate înregistrate la examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2015, au fost afişate, marţi, atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul http://definitivat.edu.ro. La nivel naţional, din totalul de 6.858 de candidaţi prezenţi la proba scrisă, 92,78% au obţinut note peste 5. Cele mai multe note (3.158) s-au înregistrat pe tronsonul 8 – 10 (46,23%). Pe tranşe de note, situaţia este următoarea: sub 5 – 497 (7,28%), între 5 şi 5,99 – 794 (11,62%), între 6 şi 6,99 – 1.354 (19,82%), între 7 şi 7,99 – 1.028 (15,05%) şi între 8 şi 9,99 – 3.138 (45,94). 20 de candidaţi (0,29%) au obţinut note de 10. La nivelul judeţului Gorj, doar 51 de cadre didactice au reuşit să obţină note peste 8. Dintre acestea, 12 au promovat examenul cu note între 9 şi 9,99, iar 38 cu note între 8 şi 8,99. S-au mai înregistrat 26 de note între 7 şi 7,99, 33 de note între 6 şi 6,99 şi 16 note între 5 şi 5,99.

O singură notă de 10 în Gorj
O singură candidată din Gorj a obţinut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ. Este vorba de Voicu Norica, profesor la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani. Aceasta a susţinut examenul la „Educaţie muzicală, didactica acesteia şi elemente de pedagogie şi psihologie a educaţiei”. Note între 9 şi 9,99 au obţinut următoarele cadre didactice: Antonie Andreea Claudia (învăţător Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu – 9,1), Bălăşoiu Olimpia (profesor Liceul de Arte „C-tin Brăiloiu” – 9,4), Camin Alina Alexandra (profesor Şcoala Gimnazială Plopşoru – 9), Cîrstescu Mariana Danisia (educatoare Grădiniţa cu PP „Vis de copil” Târgu-Jiu – 9,3), Cocioabă Olivia Nicoleta (profesor Liceul Energetic Târgu-Jiu – 9,5), Dobrogeanu Maria Mirabela (profesor Şcoala Gimnazială Nr. 1 „G. Uscătescu” Târgu-Cărbuneşti – 9,1), Dochin Elena-Meda (profesor psiholog CJRAE Târgu-Jiu – 9,2), Hortopan Ramona Cristina (profesor Şcoala Postliceală „Carol Davila” Târgu-Jiu – 9), Modoran Daniela Otilia (profesor Şcoala Gimnazială Nr. 2 Motru – 9,2), Murdaru Georgiana Evelina (profesor Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu – 9,45, Sindrinaru Dorina (profesor Liceul Tehnologic Bustuchin, Şcoala Gimnazială Lihuleşti – 9,17) şi Vaihel Mihai Adrian (profesor Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari – 9,8).

Şapte note sub 5
La polul opus se situează şapte candidaţi care au obţinut la proba scrisă note între 2 şi 4,99. Mai exact, s-au înregistrat patru note între 4 şi 4,99, o notă între 3 şi 3,99 şi două note între 2 şi 2,99.
Cea mai mică notă înregistrată la nivelul judeţului Gorj la examenul de Definitivat este 2,75 şi a fost obţinută de un cadru didactic de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu-Jiu. Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, în intervalul 14-15 iulie, urmând a fi soluţionate între 16 şi 17 iulie.
Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, candidaţii care au obţinut note peste 8 dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here