Doar PSD, PNL și PMP intră în Consiliul Județean Gorj

620

Doar trei partide trec de pragul de 5% pentru Consiliul Județean Gorj, relevă un sondaj de opinie realizat cu puțin timp înainte de demararea oficială a campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie, la comanda Institutului de Analiză și Investigații Publice. Este vorba despre PSD, care ar deține 34,9%, despre PNL care ajunge la 27,7% și de PMP care ar fi cotat la 5,6% în sondajul realizat în perioada 15-21 aprilie în județ, la acesta participând 1075 de repondenți. ALDE Gorj ar staționa la 4%, UNPR și PRU la 3,9%, iar PRM la 3,1%.
Procentele PSD sunt mult mai mari pentru competiția electorală ce se va da în municipiile Motru și Târgu-Jiu, în timp ce PNL are mai mici șanse în aceste două localități decât procentul înregistrat la nivel județean.

Cele 33 de locuri de consilieri județeni ar urma să fie adjudecate doar de aleșii din listele PSD, PNL și PMP se arată în sondajul comandat de institutul condus de către Dan Ilie Morega, făcut public, marți, în cadrul unei conferințe de presă. Conform datelor în cauză, ALDE mai are timp să recupereze din handicap, asta chiar dacă nu are candidați în vreo zece localități din județ, partidul având nevoie doar de un procent pentru a ajunge la pragul electoral. Eforturi ar trebui să facă și UNPR și PRU care, dacă își dau osteneala ar putea, de asemenea, să ocupe măcar câte un loc în structura de conducere a județului, mai relevă sondajul de opinie în cauză, care a stârnit nemulțumiri în toate taberele.
Social democrații au fost, ieri, de părere că PSD ar obține cu mult mai mult la alegerile locale, primăriile cu edili roșii fiind numeroase în județ. Nici liberalii nu au avut o reacție pozitivă, considerând că și ei ar sta mult mai bine la nivel județean. “PMP-ul a fost tras în jos de Liviu Andrei” a explicat Morega, legat de procentul mic obținut de acest partid în județ, președintele IAIPP specificând că fostul subprefect de București ar fi dat chix cu declarațiile sale de presă.
În ce privește partidul lui Marian Rotaru, acesta nu va intra, conform sondajului, în Consiliul Județean Gorj, având doar 1,5%. Situația este drastică pentru PML care ar avea doar 0,9% la nivel județean.

Situația, similară la CL Târgu-Jiu
Potrivit aceluiaşi sondaj, la Consiliul Local Târgu-Jiu, PSD ar fi votat de 36,5% dintre târgujieni, PNL- 26,9%, PMP ar obţine 7,6%, PRU 3,9%, ALDE 4%, UNPR 4,1%, PSRo 1,9%, PRM –3,6%, iar PML- 0,5%. Sondajul denotă, și în acest caz, că PSD, PNL și PMP își adjudecă locurile de consilieri municipali, în timp ce restul partidelor nu ar avea șanse să intre în organismul de conducere municipal.
În ce privește candidații la scaunul de primar, edilul Florin Cârciumaru demonstrează că are, în continuare, foarte mulţi susţinători în Târgu-Jiu. Cam 45% dintre cei intervievaţi s-au arătat mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de activitatea primarului în funcţie, în timp ce Octavian Lupulescu ar aduna numai 13,9% din sufragii.

Motru, dominat de PSD!
În ceea ce privește Primăria Motru aici PSD ar avea 49,8%, în timp ce PNL ar urca doar până la 21,9%. ALDE ar avea însă la Motru peste 7 procente, fapt care va duce acest partid în CL, în timp ce PMP-ul ar avea doar 4 procente în localitate.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here