Doi copii răniți în accident cu trei mașini

591

Trei mașini au fost implicate, ieri, într-un accident rutier produs pe raza localității Drăgoieni. Evenimentul rutier s-a soldat cu două victime. În zonă s-a circulat cu dificultate, traficul desfășurându-se alternativ. Polițiștii au stabilit că o șoferiță din Târgu-Cărbunești, în timp ce conducea un autovehicul Opel, s-a ciocnit cu un autoturism BMW, acesta fiind proiectat într-o altă mașină, Dacia Logan.

Doi copii, care se aflau în mașina femeii de 35 de ani au fost răniți. ”O femeie de 35 de ani, din Târgu-Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, Drăgoieni, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față, condus de un bărbat de 42 de ani, a intrat în coliziune și l-a proiectat în alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, care se deplasa în același sens.

În urma impactului, doi minori de 6 și 17 ani, pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni ușoare, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Șoferița considerată vinovată va fi cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here