Actualitate

Doliu la spitalul din Târgu-Cărbunești: Infirmiera pentru care polițiștii au donat sânge s-a stins din viață

 | 08 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Fosta infirmieră la Spitalul Orășenesc din Târgu-Cărbunești, Maria Bușe, s-a stins din viață, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Institutul Clinic Fundeni. În urmă cu 13 ani, aceasta a fost diagnosticată cu leucemie, iar recent a aflat că boala a recidivat. Pentru salvarea sa, oameni simpli, dar și angajaţi ai Poliției Locale Târgu-Jiu au donat sânge, însă medicii nu au mai putut să facă nimic pentru ea. Colegii sunt îndurerați. ”Am încercat să facem imposibilul. Doresc să transmit în numele meu, cât şi în numele întregului personal al spitalului condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească-n pace!”, a declarat Constantin Tîrziu, directorul Spitalului Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești.
Vineri, 11 polițiști locali din Târgu-Jiu au donat sânge pentru Maria Bușe. La primele ore ale dimineții, aceștia s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu. ”Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a municipiului Târgu-Jiu s-au mobilizat, au mers să doneze sânge pentru infirmiera din Târgu-Cărbunești. Gestul polițiștilor locali este un exemplu și pentru ceilalți cetățeni care pot dona sânge și pot ajuta astfel semenii aflați în dificultate”, a precizat Alexandra Petrița. ”Am mai donat și anul trecut. Vrem să facem o faptă bună să ajutăm oamenii”, a spus unul dintre oamenii legii.
Persoanele care vor să doneze sânge pentru a salva viața unor oameni grav bolnavi trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani, femeile o greutate minimă de 53 de kilograme, iar bărbaţii de 60 de kilograme. Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, aflat lângă Spitalul Judeţean de Urgență, este deschis de luni până vineri, între orele 08.00 – 11.00. În schimbul celor 450 de mililitri de sânge donaţi, cei care trec pragul centrului beneficiază de bonuri de masă, analize gratuite şi o zi liberă de la locul de muncă.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL