Dosar penal pentru distrugere, atârnat de Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu

655

Italienii de la Collini Lavori SPA, firma care se ocupă de realizarea centurii municipiului Târgu-Jiu, s-au ales cu dosar penal pentru distrugere din cauza unei gropi de împrumut (din care se scoate pământ pentru realizarea unui taluz), realizată la Romanești. Firma este, mai exact, cercetată de către polițiștii IPJ Gorj, deoarece salariații societății Collini au exploatat ilegal, înainte de sărbătorile pascale, o zonă de la intrarea în municipiu în care fuseseră depistate complexe arheologice din diferite epoci. În cauză s-a dispus și realizarea unei expertize de specialitate.

Firma care se ocupă de realizarea centurii municipiului Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal, cu puțin timp înainte de sărbătorile pascale, pentru că salariații societății, la ordinul șefilor, au trecut la exploatarea unei zone din Romanești, unde fuseseră depistate, anterior, complexe arheologice din diferite epoci. Terenul în cauză nu fusese eliberat de sarcina arheologică, lucru care trebuia făcut de arheologii care făcuseră săpături în zonă, și asta din vina celor de la Collini, care au uitat însă ce au anunțat. Mai exact, firma anunțase arheologii Muzeului Județean că pentru ei zona nu prezintă interes pentru a mai fi exploatată, iar specialiștii au renunțat la săpături. La scurt timp însă după oprirea activității arheologice, angajații de la Collini au intrat cu buldozerele acolo și au distrus cinci chiar șase complexe arheologice din zona Romanești, pe unde trece drumul de centură. Din fericire, anunță arheologii, respectivii nu au distrus chiar toată zona respectivă. De fapt, acolo fuseseră găsite, chiar anul trecut, vestigii arheologice de diferite epoci.

Lucrări stopate de anchetatori
Arheologii, care lucraseră în zonă, au fost cei care au sesizat imediat neregula și au solicitat și stoparea lucrărilor, unul dintre aceștia anunțând, de urgență, Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Gorj de cele întâmplate, dar și Poliția. Firmei i s-a făcut astfel, pe loc, dosar penal pentru distrugere, dosarul aflându-se încă în cercetare la IPJ Gorj.
Polițiștii au făcut imediat cercetări în zona respectivă din Romanești și au solicitat chiar și o expertiză.

Groapă pe post de bazin piscicol
În fosta groapă de împrumut, care stă la baza acestui dosar penal, fiul doctorului Dobroiu vrea să facă o amenajare piscicolă, spun localnicii din Romanești. Afacerea s-ar întinde pe o suprafață de patru, chiar cinci hectare de teren acoperit cu pietriș.
De altfel și la Curtișoara, pe o groapă similară, un anume Sichitiu vrea să facă și el tot o amenajare piscicolă.

Contract greu
Reamintim faptul că, firma Collini Lavori SPA a obținut cu greu contractul de realizare al centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu și asta după ce, cu trei ani în urmă a apelat la instanța de judecată. Casa de avocatură de business Boştină şi Asociaţii a asigurat asistenţă şi reprezentare juridică societăţii Collini Lavori în cadrul plângerii formulate împotriva deciziei CNSC prin care fuseseră admise contestaţiile formulate de companiile Copisa Constructora Pirenaica SA şi de SC Secol Societa Edile Construzione Lavori SPA, împotriva rezultatului procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări “Construcţia variantei de ocolire Târgu-Jiu”, organizată de CNADNR, în cadrul căreia oferta companiei Collini Lavori fusese declarată câştigătoare.

Abia în decembrie 2013, italienii au fost declarați câștigători, beneficiarul investițiilor fiind Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care a pus la dispoziţie un buget total de 283,4 de milioane de lei, licitaţia fiind adjudecată contra sumei de 151,2 milioane de lei. 85% din suma în cauză, fără TVA, a fost formată din fonduri europene nerambursabile, restul de 15% fiind asigurate de către Guvernul României. Collini se obliga să construiască peste 20 de kilometri de şosea, poduri şi traversări pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 4 ani, în funcţie şi de modul în care vor fi realizate exproprierile şi dificultatea unor lucrări.
Centura ocolitoare a municipiului este construită pe drumul DN66, care traversează Târgu-Jiul de la Sud la Nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN67D.
Cu trei ani în urmă, pentru lucrare au fost primite 26 de oferte şi acceptate doar 17, câştigători fiind declaraţi italienii de la firma Collini Lavori SPA.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here