Actualitate

Două accidente într-o singură zi

 | 18 noiembrie 2012, 16:00 | 0 comentarii | 

Două persoane au ajuns joi după-amiază la spital în urma unor accidente de circulaţie produse pe raza comunelor Mătăsari şi Scoarţa. Prima victimă, un bărbat în vârstă de 33 de ani din Mătăsari, a fost acroşat de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure necorespunzător. Cea de-a doua victimă, o târgujiancă în vârstă de 62 de ani, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un podeţ de beton.

Semnatura eletronica CertDigital

Primul accident s-a produs în după-amiaza zilei de 15 noiembrie, în jurul orei 13:41, pe raza comunei Mătăsari, şi s-a soldat cu vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari şi Poliţiei Municipiului Motru care a constatat că P.I., de 43 ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 673 A, a acroşat cu partea dreaptă faţă, pe S.B., de 33 ani, comuna Mătăsari, care s-a angajat în traversarea drumului public, prin loc nemarcat şi fără să se asigure corespunzător. În urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, acesta fiind transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Accident la Scoarţa
În mai puţin de două ore, poliţiştii gorjeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui alt accident de circulaţie pe raza judeţului Gorj. De această dată, accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 62 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un podeţ de beton. „La data de 15.11.2012, orele 15:10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre producerea unui accident de circulaţie, în comuna Scoarţa. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul secţiei şi Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti care au constatat că T.P., de 62 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 67, în comuna Scoarţa, datorită neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un podeţ din beton. Urmare a impactului a rezultat accidentarea a conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a spus George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL