După o intervenţie eşuată la Spitalul Cărbuneşti, Pacientă, supusă unei artroplastii de şold la Ortopedia Târgu-Jiu

4631

O târgujiancă de 60 de ani, internată la Secţia Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu va fi supusă, în scurt timp, unei artroplastii de şold pentru a i se monta o proteză bipolară. Femeia s-a ales cu o fractură de col femural, în urma unei căzături. După o experienţă traumatizantă, la Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Georgeta Lazăr s-a internat la Târgu-Jiu, la dr. Bogdan Niculescu. Pacienta este deosebit de mulţumită de condiţiile de la acest spital şi, mai ales, de modul în care este tratată de medicul Niculescu şi de restul personalului de la Ortopedie. Asta cu atât mai mult cu cât ortopedul Alexandru Drăghici, cel care a operat-o primul pe femeie, i-ar fi spus acesteia recent că situaţia sa nu mai are aproape nicio rezolvare.

Internată şi operată iniţial la Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Georgeta Lazăr, o târgujiancă în vârstă de 60 de ani, îşi pune acum toate speranţele în personalul Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi, mai ales, în medicul Bogdan Niculescu, cel care urmează să o opereze. „Am ajuns în situaţia în care mă aflu acum după ce am căzut şi m-am dus la urgenţe la Cărbuneşti; m-au operat acolo şi nu mi-au reuşit operaţia, după care am venit aici la domnul doctor Niculescu. Dumnealui este un medic foarte bun, vorbeşte şi niculescufrumos cu pacienţii şi este un profesionist foarte, foarte bun. Urmează să îmi pună o proteză de şold. Îi mulţumesc din tot sufletul! Vreau să vă spun că sunt foarte mulţumită de condiţiile de la Ortopedie, de aici, de la Târgu-Jiu. Toată lumea se poartă bine cu mine şi cu toţi pacienţii, chiar şi infirmierele şi asistentele”, a explicat Georgeta Lazăr.
De altfel, vorbe de laudă la adresa ortopedului Niculescu are şi fiica pacientei, Elena Lazăr, aflată în Spania, care i-a cerut ajutor doctorului, iar acesta după o simplă discuţie telefonică, s-a angajat să preia cazul. Mai mult, doctorul a găsit şi metoda medicală care îi va reda mobilitatea pierdută femeii suferinde.

Pacienta, operată joi sau vineri
Astăzi, sau mâine, medicul Bogdan Niculescu o va opera pe Georgeta Lazăr, aceasta putând să meargă în următoarea săptămână. „Pacienta de 60 de ani a suferit o fractură de col femural şi urmează să fie operată joi sau vineri. Este vorba despre o artroplastie de şold cu proteză bipolară. Starea generală este bună, recuperarea sperăm că va fi bună, iar pacienta va putea să meargă în următoarea săptămână, după un program de recuperare”, a declarat dr. Bogdan Niculescu, medic-şef Secţia Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Artroplastia de şold implică înlocuirea articulaţiei deteriorate, uzate sau bolnave cu o articulaţie artificială sau cu implant protetic, în vederea redării mobilităţii şi a dispariţiei durerilor pacienţilor.
Proteza bipolară de şold este cel mai frecvent acceptată pentru tratamentul fracturilor de col femural, deoarece uzura cotilului este scăzută datorită dublei mobilităţi a capului şi cupei protezei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here