Actualitate

Edilul Romanescu a amânat concursul pentru şefia Clubului Sportiv Municipal

 | 14 iunie 2018, 00:10 | 1 coment | 

Conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a anunţat, ieri, faptul că s-a decis amânarea organizării concursului pentru desemnarea unui director la Clubul Sportiv Municipal.

Semnatura eletronica CertDigital

După ce marţi expirase termenul de depunere al candidaturilor pentru postul de director al Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu, primarul Marcel Romanescu a anunţat, ieri, faptul că procedura de concurs a fost amânată. Proba scrisă a concursului urma să aibă loc pe 25 iunie, însă acum termenul privind reluarea procedurilor este unul incert.

„Primăria Municipiului Târgu Jiu anunţă amânarea concursului pentru ocuparea pe perioadă determinată de 3 ani a postului contractual vacant de director al Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu. (…) Motivele obiective ale amânării sunt date de informaţiile cuprinse într-o adresă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit căreia există un Proiect de Memorandum în care se prezintă concluziile analizei de impact asupra transferului de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului şi sportului, înaintat de Ministerul Tineretului şi Sportului în urma procesului de descentralizare a competenţelor către unităţile administrativ-teritoriale. În lista bunurilor aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului figurează şi Complexul Sportiv – Clubul Sportiv Pandurii Târgu-Jiu care, împreună cu bazele sportive ce-i aparţin, urmează să fie transferate la nivelul judeţelor, municipiilor şi oraşelor, după caz. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului urmează a fi reluată la o dată ce va fi comunicată ulterior, în funcţie de rezultatul transferului de la nivel central la nivel local, a competenţelor cluburilor sportive. Candidaturile înregistrate la concurs se consideră valide dacă persoanele care au depus dosarele de concurs îşi exprimă în scris intenţia de a participa din nou la concurs la noile date, condiţionat de rezultatul transferului de la nivel central la nivel local, a competenţelor Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu. În situaţia în care se va relua procedura de concurs şi în dosarele candidaţilor vor exista documente a căror valabilitate va expira, candidaţii vor avea posibilitatea să le înlocuiască, în termenele care vor fi solicitate la acea dată”, se arată în anunţul emis ieri de către conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

 

 

Loading...
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Edilul Romanescu a amânat concursul pentru şefia Clubului Sportiv Municipal

  1. A batut Cosmin Popescu din picior si s-a conformat primarul si ii va pune in functie protejatul, cica un antrenor care isi face veacul pe la usa pe la Cosmin Popescu. Nu e greu de aflat cine e , eu stiu dar va spun din experienta ca am avut tangente cu el, e un ratat cum a fost mereu si ca sportiv si ca antrenor, si un caracter infect iar ca si conducator nu are nici un fel de competenta. A da sa nu uit are si carnet de partid la PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL