Actualitate

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Horațiu Mălăele: “M-am îmbrăcat în negru, pentru că am înţeles că sunteţi morţi după mine”!

 | 29 iunie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Despre Horaţiu Mălăele se pot spune destul de multe lucruri, se pot invoca întâmplări cu haz, unele de-a dreptul antologice, dar dincolo de orice perspectivă de abordare, poţi desluşi într-o manieră specifică, ce înseamnă spontaneitatea sa împletită cu motivele care te determină să-l cunoşti mai bine în contextul situaţional în care artistul nostru gorjean îşi pune în valoare umorul său inconfundabil.

Semnatura eletronica CertDigital

“Dar, marea «rătăcire» în viața sa a fost teatrul”
În acest sens, la festivitatea decernării Titlului de «Doctor Honoris Causa» al Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Tg. Jiu, în tradiţionalul cuvânt «Laudatio», Preşedintele Senatului Universităţii târgujiene, domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, sublinia profilul personalităţii artistului, unul atât de obișnuit și într-atât de deosebit încât nici nu știi dacă e mai la îndemână să-l venerezi, păstrându-i imaculat misterul, sau să-l prețuiești laudativ, elogios, învăluindu-i în iubire gesturile pline de har, chiar dacă, uneori l-am considerat pe Horațiu Mălăele un răsfățat al vieții, un geniu cu un suflet în care încap, fără a se confrunta în planuri diferite, formele materiale și ideale ale lumii de ieri şi de azi, toate contopite într-o minte în care sunt rânduite «câte-n lună și în stele», astfel că din copilul chinuit de complexe, prin «rătăciri» succesive s-a născut omul cu vocaţie intelectuală. “Dacă e să luăm în calcul memoria documentelor școlare, ajungem la un alt paradox, a ţinut să precizeze domnul Adrian Gorun, deoarece, fiind elev la prestigiosul Liceu de cultură generală, azi, Colegiul Național «Tudor Vladimirescu», Valentin Horațiu Mălăele era perceput, prin raportare la regulile școlii comuniste, ca un «elev problemă», care-și manifesta dezinteresul pentru frecventarea orelor, «chiulind sistematic» la fiecare oră de desen și destul de des la orele de științele naturale și educație fizică. Tatăl, «Tov. Mălăele Ion» este înștiințat că fiul, elev în clasa a XI-a D, «refuză să lucreze în timpul orei de desen … are alte preocupări, împreună cu elevul Dabelea, lucrează caricaturi». Probabil, adresa era expediată după ce Horațiu renunțase să mai chiulească «sistematic» la orele de desen, dar, în mod cert, aceste întâmplări se înscriu în «rătăcirile» adolescentului, care ne vor fi explicate mult mai târziu, când spunea: «Atunci când cred că știu unde mă aflu, ajung să mă plictisesc și mă văd nevoit să fug din acel loc, uneori, iar starea asta asumată de rătăcire îmi place foarte mult»! Pentru că au fost multe «rătăciri» până a «virat» spre teatru, nemulțumindu-se cu desenul, deși în ultima clasă de liceu a reușit o expoziție personal, la fosta Sală «23 August», azi Teatrul «Elvira Godeanu». Să-l lăsăm să ne povestească: «M-am apucat și de muzică. Am început prin a învăța viola, după care am continuat cu vioara, pentru că am fost dat afară de la violă. Am fost dat afară și de la vioară! Nu, nu pentru că eram leneș, ci pentru că eram afon! Pe urmă, am ajuns la tobe și mai apoi am ajuns într-un cor … Acolo am dat de un profesor, un evreu ungur – avea un nume celebru, Rakoţi îl chema – care avea o ureche muzicală teribilă și care a declarat, fără menajamente, că nu am niciun fel de talent și că ar fi mai bine să îmi văd de treabă»! Dar, marea «rătăcire» în viața sa a fost teatrul. Omul care l-a sprijinit cu tenacitate în atingerea acestui țel, de la care a moștenit înverșunarea «de a face ceva», a fost mama, care, nu doar că l-a încurajat, ci a făcut ceea ce a putut face un părinte în acele timpuri pentru copilul lui, mergând la București, la Dem Rădulescu spre a-i pregăti băiatul «să dea la Teatru… ». Întâmplarea a făcut ca Bibu să fie prea ocupat, având «alte treburi», însă i-a recomandat pe marele actor Vichi Moldovan, «un om atât de bun și de minunat și atât de împătimit de meserie», un om care, așa cum recunoaște Horațiu, l-a descoperit ca actor. Și tot atunci s-a descoperit și el, încurajat de remarca acestuia: «Domnule, ești un talent extraordinar!». Cu o comisie din care făceau parte celebrități ale teatrului românesc, din care nu lipseau Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Sanda Manu, dar și cu un repertoriu «improvizat», cum ne mărturisește, a intrat la teatru, avându-l profesor la Actorie pe inegalabilul Octavian Cotescu. Era, în anii “70, o mare performanță să intri la Teatru!

“Tinerețea trăită de Horațiu Mălăele e o «lecție de viață» pentru tinerii de azi”
Cu umor, Horațiu Mălăele ne introduce în atmosfera unei admiteri în care riscul rămânerii pe dinafară era mult peste șansa de a încăpea pe lista prea scurtă: «Ei, bine, cea mai șocantă descriere a celui ce eram pe atunci, am aflat-o recent de la prietenul meu, Vivi Drăgan Vasile, un mare operator, alături de care lucrez în prezent la un serial. În momentul când am dat eu la Teatru, Vivi era în anul II la Operatorie. Era împreună cu un grup de colegi, când au dat cu ochii de mine și au rămas înlemniți. Purtam pantaloni reiați, largi, slab mort (eram cu 15 kg sub greutatea pe care o am acum), cu o pereche mare de ochelari imenși pe nas și cu un păr destul de lung. Arătare, ce mai! Și-atunci, Vivi le-a spus ălora din grupul lui: «Băi, îl vedeți pe ăla? Dă la Regie. Ce să caute un asemenea individ la Regie?!». Toți au murit de râs! Normal! Pe urmă, Vivi s-a interesat mai bine. «Nu, dă la Actorie!» Toți s-au tăvălit de râs, au căzut de pe scaune. Erau la «Cireșica», celebra bodegă frecventată pe vremea aia de mulți studenți de la I.A.T.C. Au mai comandat o vodcă. «Ce să caute ăsta la Actorie!?». După care, la vreo trei luni de la întâmplare, Vivi le-a spus într-o zi ălora: «Să vă dau o veste proastă! Ochelaristul a intrat la Actorie…». Au rămas toți muți!”, a menţionat cu amănunte picante şi pline de savoare Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Tg. Jiu, apreciind că tinerețea trăită de Horațiu Mălăele e o «lecție de viață» pentru tinerii de azi, având un rol demonstrativ și un rol instructiv, indicând semnificația autoresponsabilizării în alegerea drumului, în baza cunoașterii de sine. Ca un om care păstrează în firea sa valenţele actului educaţional, domnul Adrian Gorun a subliniat meritul marelui artist de a fi înţeles că pentru a se realiza și a-și împlini condiția era necesar să învețe carte, şi chiar dacă iniţial se gândise să dea admitere la Arte Plastice, dovedindu-și talentul de excepție din anii de liceu, în cele din urmă Horaţiu Mălăele, trecând cu emoţie pe lângă zidurile Teatrului «Bulandra», marea sa «rătăcire» s-a finalizat în destinul inegalabil al actorului de comedie, acum deosebit de onorat de acordarea înaltului titlu academic.

“Cred că a «măsura» viaţa unui om, după fapte, premii şi distincţii, este o «manevră contabilă», născută de umanitate”
În partea finală a «Lecţiei de viaţă» de astăzi, pentru a nu ştirbi frumuseţea stilului spontan al actorului Horaţiu Mălăele, pentru a reda naturaleţea umorului său de o mare substanţă, oferim cititorului «GORJEANULUI» următoarele «şarje» de umor horaţian: “Cred că a «măsura» viaţa unui om, după fapte, premii şi distincţii, este o «manevră contabilă», născută de umanitate, într-un moment de «dictatură» acceptată! Tu, de obicei, te minţi că nu te intereseză, cine, ce crede despre tine, şi-ţi vezi mai departe de treabă! Din risipire, mimetism sau din complezenţă, procedez şi eu la fel, ca un «avântat», dar, când primeşti o asemenea distincţie, ce căldură misterioasă îţi taie răsuflarea, îţi macină rărunchii, făcându-te să meditezi asupra convingerilor, cu măsurată aroganţă, cu prefăcută modestie. Evenimentul, de obicei, stârneşte curiozitatea în spaţiul comunitar, iar «spaţiul comunitar» pune întrebări, ştiind foarte bine şi răspunsurile! Veţi continua cu acelaşi sârg să faceţi şi să dregeţi! Firesc, ar trebui să răspund, şi habar n-am! Dar, eşti «aliniat», accepţi şi spui că «voi continua», dacă «voi continua» cu mai mult sârg, să fac şi să dreg… Comunitatea se retrage, lăsându-te cu anii tăi, cu durerile tale, cu singurătatea ta! De fapt, eu nu ştiu dacă o să fac şi o să dreg, pentru că eu cred că omul e predestinate! Numai Bunul Dumnezeu ştie ce-o să se întâmple cu mine, iar dacă, prin absurd, aş putea sta de vorbă cu propria-mi viaţă şi i-aş spune, ce gânduri am cu ea, cred că ar plezni de râs şi şi-ar vedea, mai departe, de-ale ei! Aşa, că, de peste 40 de ani, stau cuminte în «tranşeele» culturii, în calea oamenilor, cu câteva desene, câteva spectacole, nişte cărţi şi cu o «poezea» pe care am scris-o mai demult: «A fost odată un om, ce-a vrut, a fost un pic şi el, acolo, şi el un om, un fel de… cum să zic, natura noastră condamnată, să-ncapă în… a fost odată». Vă mulţumesc pentru răbdare”!

“Omul nu e făcut pentru muncă, dovada, că-l şi oboseşte”
“Mă simt chiar ca acasă, acum, într-o sală ce poartă un nume pe care îl cunosc destul de bine…Nu mai am cuvinte şi, probabil, în momentul în care o să mi le regăsesc, poate o să vi le şi spun! Am adus cu mine câteva «cadouri», însemnând vreo 20-30 de desene, unele, după opinia mea, foarte bune, iar pentru cei care nu mă cunosc, am un «centru» în Bucureşti, în Smârdan, cu o expoziţie de pictură, grafică şi caricatură, pe care am inaugurat-o acum şapte ani. Ceea ce urmăriţi acum, face parte dintr-un spectacol pe care îl susţin de ani şi se numeşte: «Sunt un orb»…Cuprinde monologuri şi poezii, creaţii ale poeţilor pe care le-am adunat şi am găsit de cuviinţă să le prezint, pentru că sunt lucruri frumoase, lucruri mai puţin frumoase, sunt lucruri pe care dumneavoastră le veţi judeca şi vă veţi da seama că merită să le prezint! Încă o dată, pentru cei care aţi venit mai târziu, numele meu este Horaţiu Mălăele, port, într-un fel, povara unei distincţii formidabile, şi anume, titlul de Doctor Honoris «Causa», pentru că în limba latină, «s»-ul intervocalic, nu se citeşte niciodată «z», deci, sună foarte bine, deşi, este un lucru care te obligă şi poţi spune: din «cauza» faptelor! Iată, sunt «prestator de servicii culturale», aşa scrie în cartea mea de muncă, sau aşa scria, într-o sintagmă împrumutată de la «răsărit», dar, văd că a rămas…M-am îmbrăcat în negru, pentru că am înţeles, din cele spuse aici, că sunteţi morţi după mine!(Aplauze). Nu ştiu exact ce să vă spun, dacă e vorba de o «trunchiere», dar, seamănă ca o «smulgere» dintr-un spectacol, iar, ceea ce e curios, că nici nu ştiţi ce o să spun…Eu voi continua…şi o să încep cu «Doamnelor şi domnilor!», pentru că oricine vine la microfon, aşa începe, cu «Doamnelor şi domnilor!». Ştiţi că înainte eram în ţara «trăitului bine», dar, iată-ne acum în ţara «lucrului bine făcut», iar, acesta e un lucru destul de tâmpit, pentru că presupune să muncim! De fapt, presupune să munciţi! Deşi, dacă mă gândesc bine, omul nu e făcut pentru muncă, dovada, că-l şi oboseşte! Dacă munceşti ca un cal, dacă ai o sănătate de bivol, şi vii acasă obosit ca un câine, trebuie neapărat să consulţi un veterinar! Pentru că ai toate şansele să fii un…bou! Asta e viaţa! De fapt…ce e viaţa? (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL