Educatorii din casele de tip familial ale DGASPC Gorj vor să își decidă singuri programul de lucru! Un deputat le-a promis sprijinul

437

Aproape 100 de educatori din casele de tip familial din județul Gorj sunt afectați, de un an de zile, de două ordine ale unui secretar de stat din Ministerul Muncii, dat în 2004. Educatorii sunt obligați să presteze la program de opt și zece ore în aceste instituții aflate în subordinea DGASPC Gorj, chiar dacă turele afectează beneficiarii, copiii începând de exemplu temele cu un astfel de salariat și terminându-le cu celălalt care intră în tura a doua. Sorin Torop, vicepreședinte al CNSLR Frăția Gorj, a încercat să schimbe situația, solicitând, inclusiv, Avocatului Poporului să intervină în favoarea educatorilor din județul nostru. Acesta, dar și câteva salariate, au avut și o întrevedere, la finalul săptămânii trecute, cu deputatul PSD, Elvira Șarapatin, solicitându-i parlamentarului să intervină la Ministerul Muncii pentru completarea sau modificarea ordinelor respective.

•Educatorii, obligați la 8 și 10 ore, deși programul de lucru ar putea fi modificat în funcție de specificul și nevoile beneficiarilor
•Elvira Șarapatin a înțeles problema educatorilor și le-a promis sprijinul
•Completarea Odinelor nr. nr21/2004 și 27/2004 nu impune costuri suplimentare

CNSLR-Frăția Gorj, urmare a sesizărilor primite de la membrii de sindicat, a început de anul trecut să facă demersuri în sensul completării sau modificării ordinelor respective. O solicitare la Avocatul Poporului i-a indicat vicepreședintelui Sorin Torop să ceară, în instanța de contencios administrativ, anularea ordinului, fapt care ar bulversa însă mai mult activitatea salariaților, afectați deja de un an de zile de actele respective. În atare condiții, Torop a apelat la deputatul Elvira Șarapatin, care, înainte de întâlnirea cu educatorii, organizată la Prefectura Gorj săptămâna trecută, a început demersuri la Ministerul Muncii pentru rezolvarea problemei. “Voi încerca, alături de domnul vicepreședinte al CNSLR-Frăția Filiala Gorj, să obținem această completare sau modificare a ordinelor de secretar de stat din 2004. Momentan pregătim cele necesare și vom avea o discuție la Ministerul Muncii, la începutul lunii mai”, a declarat Elvira Șarapatin, parlamentar de Gorj.

Instanța, ultima soluție
Liderul sindical Sorin Torop avertizează că acest demers este singurul la care va mai apela înainte de a ajunge totuși la instanța de judecată. “Această încercare și apelare la deputații de Gorj este ultima soluție pe care o abordăm înainte de a ne adresa justiției pentru anularea ordinelor respective care bulversează activitatea în centrele respective în loc să ajute la eficientizarea muncii educatorului. Salariații respectivi ar putea să-și facă un program de lucru, de minim opt ore pe zi și de maxim 12 ore în funcție de nevoile și necesitățile beneficiarilor. Nu se ia în calcul în prezent că dacă un grup de copii din aceste case pleacă dimineața într-o excursie ei trebuie să revină în opt ore în casa de tip familial, deoarece se schimbă tura educatorului”, a declarat Sorin Torop.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Domnul sindicalist omite să spună că educatorii nu au fost consultați in această privinta , vorbeste in numele tuturor, desi majoritatea oamenilor nu doresc program mai lung de 8 ore pe zi pentru ca este extrem de solicitant …. Se pune in mod habarnist problema, argumentandu-se ca nu sunt efectuate temele de catre acelasi educator sau ca nu se pot face excursii ca trebuie sa se schimbe tura; nimic mai fals; turele sunt de la 7-15, 14-22, copiii care sunt dimineata la scoala isi fac temele dupa-amiaza si invers, fara nicio legatura cu schimbarea turelor, iar cand sunt excursii etc copiii sunt preluati automat de tura urmatoare, nu e necesar sa fie aceeasi persoana. Se urmareste sprijinirea unor oameni care fac naveta, este foarte bine sa fie ajutati, dar nu invocand probleme care nu exista si nu afirmand ca sunt 100 de educatori care doresc aceasta, pentru ca este doar o mare minciuna! Cu alte cuvinte, hai sa inventam, ca oamenii sunt usor de dus de nas si sa lasam impresia ca ne zbatem pentru ei, poate mai intra niste creduli in organizatiile sindicale care fac de obicei jocul puterii politice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here