Actualitate

Elevii, informaţi cu privire la violenţa asupra copiilor şi tinerilor

 | 06 noiembrie 2012, 19:27 | 0 comentarii | 

Campania “19 zile de activism împotriva violenţei asupra copiilor şi tinerilor” a continuat cu noi acţiuni ce s-au desfăşurat într-o unitate de învăţământ din municipiul nostru şi în Centrul de zi. Luni, la Şcoala Generală „Sfântul Nicolae” a avut loc un concurs de mesaje scrise pe tema Traficului de minori. Ieri s-a desfăşurat o acţiune de informare a beneficiarilor din Centrul de zi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu-Jiu. Acţiunile continuă până pe data de 19 noiembrie.

Semnatura eletronica CertDigital

Demarată în prima zi a lunii noiembrie, Campania “19 zile de activism împotriva violenţei asupra copiilor şi tinerilor” se află, la ora actuală, în plină desfăşurare. Acţiunile din această săptămână au început luni, 5 noiembrie, când s-a desfăşurat un concurs de mesaje scrise. „În ziua de 05.11.2012, la sediul Scolii Generale „Sfântul Nicolae” s-a organizat un concurs de mesaje scrise cu tema Traficul de minori. Participanţi au fost un număr de 25 de elevi. Din juriu au făcut parte Delia Leuştean din partea IPJ Gorj, Corsoreanu Leontina -Asociaţia Părinţilor Şcolii Generale Sfântul Nicolae şi Laurentiu Şoşoi- CPECA. Toţi concurenţii au primit cărţi cu privire la Convenţia Drepturilor copiilor, iar câştigătorul a primit un premiu mai consistent care a constat într-un skibord, un rucsac şi cărţi de citit”, a menţionat Corina Drăgan, membru al Grupului de Lucru Consultativ cu atribuţii în combaterea şi prevenirea violenţei în familie. În cadrul aceluiaşi eveniment, reprezentantul DGASPC Gorj, Corina Drăgan le-a vorbit copiilor despre modalităţile prin care o persoană poate să înlăture riscul de a deveni o victimă a traficului de minori. Reprezentatul IPJ, Delia Leuştean le-a prezentat copiilor spoturi publicitare cu specific.

Acţiune de informare a copiilor din Centrul de zi
Marţi, 6 noiembrie, la Centrul de zi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu-Jiu s-a organizat o acţiune de informare a beneficiarilor cu privire la Prevenirea abuzurilor. „Beneficiari au fost un număr de 19 copii şcolari. Lor le-a fost prezentat un film cu titlul „Prevenirea abuzurilor”, ocazie cu care copii au putut cu uşurinţă să identifice formele de abuz, neglijare, exploatare. La această întâlnire a mai participat şi doamna psiholog Maria Ghiţu, care le-a făcut precizări copiilor cu privire la efectele negative ale comportamentului violent”, spune Corina Drăgan. Campania “19 zile de activism împotriva violenţei asupra copiilor şi tinerilor” continuă. Astfel, astăzi, la ora 10:00, la Şcoala Generală din Leleşti, are loc o informare a elevilor pe tema “Dependenţa şi abuzul de stupefiante”. Pe data de 8 noiembrie, se va desfăşura o informare a beneficiarilor din Centrul Maternal Târg-Jiu, pe tema “Moartea prematură a copiilor”; activitatea are loc la ora 11:00. Vineri, 9 noiembrie, membri Grupului vor desfăşura o acţiune de informare a beneficiarilor din Casa de tip familial Săvineşti, pe tema “Prevenirea victimizării minorilor”. Acţiunile vor continua şi pe parcursul săptămânii viitoare, finalul campaniei fiind marcat pe data de 19 noiembrie.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL