Actualitate

Expoziție vernisată în zi de mare sărbătoare brâncușiană! – Sculptură și pictură sub semnătura artiștilor Duță, la Centrul de Creație din Târgu-Jiu

 | 20 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Doi artiști plastici de valoare din Curtea de Argeș au expus, ieri, lucrări de pictură și sculptură în sala “Florin Isuf” a Centrului de Creație din Târgu-Jiu. Evenimentul a fost unul care a marcat așa cum se cuvine sărbătoarea de ieri, adică împlinirea a 142 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Lucrările lui Traian și ale Ioanei Duță, tată și fiică, au fost apreciate de cei prezenți la vernisaj, două dintre creații avându-l protagonist pe artistul de la Hobița.

Semnatura eletronica CertDigital

Cele douăzeci de lucrări ale pictoriței Ioana Teodora Duță au încântat iubitorii de artă din Târgu-Jiu, lucrările fiind delicate, fine, dar și puternice deopotrivă prin colorit și mesaj. Acest lucru a fost subliniat și de către cei prezenți la vernisaj, directorul instituției, Ion Cepoi, fiind cel care a salutat prezența în municipiu a celor doi artistici plastici, dar și lucrările lor, o parte fiind expuse la Palatul Parlamentului în sala cu numele Constantin Brâncuși. Ioana Teodora Duță a vorbit despre lucrările ei despre felul în care l-a văzut pe artistul de la Hobița, dar și despre cum o influențează arta lui Brâncuși. Pictorița care a prezentat la Târgu-Jiu două portrete Brâncuși, realizate într-o manieră proprie, i-a mulțumit totodată artistului fotograf Teodor Dădălău pentru invitația de a expune, alături de tatăl său, pe simezele instituției de cultură gorjene.

Mândrie artistică!
Și Traian Duță, sculptor, dar și pictor totodată, a vorbit la superlativ despre Brâncuși, despre faptul că sculptorul gorjean l-a făcut să fie mândru că este român atunci când i-a văzut o lucrare într-o expoziție în America, alături de geniile artei, dar și atunci când i-a văzut lucrările adunate într-o expoziție inedită organizată la Paris. Lucrările lui Traian Duță, expuse la Târgu-Jiu, sunt concepute în diverse etape ale vieții acestuia. Vorbim despre sculpturi de bronz realizate cu o mare finețe și precizie totodată, îmbinând spiritul cu instrumentele, cu pasiunea pentru muzică și frumos. Cei doi artiști Duță sunt foarte apreciați în Argeș, iar la invitația lui Doru Dădălău au răspuns cu plăcere, venind la instituția de cultură din municipiu cu propriile socluri pe care au fost expuse lucrări deosebite, smulse parcă din inima metalului și realizate într-un stil inconfundabil.
A.STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL