Familie bătută în propria casă, după ce o tânără a vrut să pună capăt unei relații

537

O familie din comuna Turburea a avut parte de clipe de coșmar, joi seara. O tânără de 19 și părinții acesteia au fost agresați în propria casă, după ce adolescenta i-ar fi spus iubitului ei, din Dolj, cu care a locuit o perioadă, că nu mai dorește să continue relația cu el. Furios, bărbatul a mers la locuința fostei prietene, cu alți doi tineri, pentru a-i cere explicații, însă de la o simplă discuție a trecut imediat la scandal. Toți cei trei tineri au fost reținuți, a doua zi, iar sâmbătă au fost eliberați. Suspecții din Dolj au fost prezentați în fața instanței, magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești stabilind ca doar doi dintre ei să fie puși sub control judiciar. Pentru al treilea nu a fost dispusă nicio măsură. “Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti”, au stabilit judecătorii.
Altercația a avut loc pe 15 iunie, în satul Șipotu, din Turburea. Mama adolescentei a sunat la 112. Femeia de 55 de ani a anunțat că trei persoane au intrat în locuința sa și “au exercitat acte de violență asupra membrilor familiei, după care au părăsit locul faptei cu un autoturism”. În urma conflictului, mama, fiica și tatăl acesteia au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
“La data de 16 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, au continuat cercetările privind infracțiunea comisă de către autori necunoscuți pe raza comunei Turburea, fiind reținuți trei tineri din județul Dolj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violente, violare de domiciliu, distrugere și tentativă la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Părinții fetei de 19 ani sunt beneficiari ai ajutorului social și nu au creat niciodată probleme în comuna Turburea. “Intervenția Poliției a fost promptă, de o notă mare. Și Poliția din localitate a intervenit, dar și cei de la Târgu-Cărbunești. Imediat i-au și prins. Fata nu ar mai fi vrut să stea la Craiova și de aici ar fi pornit totul”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here