Fasolea cu ciolan, cam “rară” în Gorj de Ziua Naţională a României

870

Primarii gorjeni fac ultimele pregătiri pentru Ziua Naţională a României. Unii se preocupă mai mult de aspectele organizatorice, alţii mai puţin. Spre deosebire de Primăria Rovinari care va organiza pentru cetăţeni un spectacol cu muzică populară, participanţii având parte de sarmale, fasole cu ciolan, ţuică fiartă şi vin, muzică şi voie bună, primarul din Bumbeşti-Jiu nu va face nimic deosebit faţă de ce a făcut în anii trecuţi. Tradiţionala fasole cu ciolan va fi oferită însă târgujienilor şi motrenilor, în ciuda potenţialelor acuzaţii de pomană electorală care s-au vehiculat deja.

La Bâlteni, de exemplu, edilul Păsărin va organiza un spectacol special pentru această zi importantă. “Vor avea loc manifestări specifice zilei de 1 Decembrie, şi un spectacol dat de elevii Grupului Şcolar Industrial Minier din Bâlteni. Toate instituţiile de stat vor avea arborat drapelul României”, a precizat Gheorghe Păsărin, primarul localităţii Bâlteni. La Băleşti o atenţie deosebită va fi dată depunerii de coroane la monumentele eroilor. “O să ne întâlnim la şcoala generală, cu cadrele didactice, copii, oamenii din zonă ca mai apoi să mergem la monumentele de la cinci biserici pentru a depune coroane în cinstea eroilor. Copii de la clasele I- IV vor cânta Imnul Naţional al României”, a precizat Aristică Paicu, edilul localităţii Băleşti. La Bumbeşti-Jiu, primarul a menţionat însă că nu va face nimic deosebit de cât ce a făcut anul trecut. „Nu vom face nimic deosebit, vom face exact ce am făcut şi în ceilalţi ani. Vom depune coroane la monumentele eroilor de pe raza localităţii”, a precizat Constantin Bobaru, primarul localităţii Bumbeşti-Jiu. La Târgu-Jiu se va păstra tradiţia acordării produselor tradiţionale de 1 Decembrie, adică fasole cu ciolan sau cârnaţi şi la fel la Motru. Autorităţile locale din Motru au alocat 15.000 de lei pentru prepararea a peste 1000 de porţii de fasole cu ciolan pentru 1 Decembrie fiind pentru prima dată când, la Motru, se sărbătoreşte astfel Ziua Naţională.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here