Actualitate

Federația Sanitas cere rezolvarea tratamentului discriminator de care au parte angajații din specialitatea „Oncologie”

 | 11 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

La începutul acestei săptămâni, a avut loc o întâlnire a reprezentantului conducerii Federației Sanitas, prim-vicepreședinte Iulian Pope,  cu membrii de sindicat din cadrul Institutului Oncologic București. Principalul subiect de discuție a fost situația absolut aberantă în care se află colegii noștri care lucrează în specialitatea oncologie: un cadru legal incomplet și neunitar a făcut ca pentru ei, în prezent, toate sporurile să se calculeze prin raportare la salariul din 2009. În această situație discriminatorie se mai află doar ei și cei care își desfășoară activitatea în secțiile pentru arși.

Semnatura eletronica CertDigital

Pentru corectarea acestei situații, Federația a făcut o multitudine de demersuri și a primit o mulțime de asigurări din partea celor care sunt în măsură să corecteze această situație. “Am cerut modificarea Ordonanțelor de Urgență 9 și 43, dar nu s-a întâmplat acest lucru… Ulterior, ni s-a promis o soluție mai bună, respectiv adoptarea unui alt act normativ pentru domeniul sănătății și asistenței sociale, care să corecteze mai multe omisiuni și greșeli, însă un astfel de proiect nu a mai intrat în dezbaterea guvernului. Nu înțelegem comportamentul guvernamental: consideră că cele două domenii nu au o importanță atât de mare în sistemul sanitar? Le sugerăm să se uite pe statisticile europene, din ce în ce mai îngrijorătoare, despre incidența crescută a diferitelor forme de cancer asupra populației! Sau să rememoreze momentele tragice în care a fost nevoie de internarea rapidă a unui număr mare de persoane în secții destinate special cazurilor de arși și nu existau cele necesare…Există vreo îngrijorare guvernamentală legată de un impact bugetar mare? Au afirmat de atâtea ori că au făcut calculele de impact privind creșterea salariilor în sănătate și că nu este nici o problemă de natură financiară!”, se arată într-un comunicat al Federației SANITAS din România.
Federația Sanitas atrage atenția guvernanților că amânarea rezolvării acestei probleme duce la o acumulare majoră a nemulțumirilor angajaților din cele două specialități, în special datorită tratamentului diferențiat la care sunt supuși de aproape jumătate de an!
Existența unui proiect de lege privind salarizarea bugetară, aflat în dezbatere publică, nu este un răspuns plauzibil, în condițiile în care nemulțumirea membrilor noștri de sindicat este legată de modul actual de calcul al sporurilor!! Este vorba de o discriminare aflată ”în exercițiu”, și nu despre niște avantaje financiare viitoare!
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL