Actualitate

Filmați când zgâriau mașinile cu cheia

29 noiembrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  1.276 vizualizari
masina-zgaraiata

Două filmulețe realizate recent la Bumbești-Jiu îi arată pe doi indivizi cum zgârie cu cheia mașinile unor tineri din oraș, unul dintre păgubiți fiind cel care a și intrat în posesia filmărilor respective. Gigi Ștefănescu și boxerul Adrian Motorga sunt cei care au trebuit să își “cosmetizeze” mașinile după isprăvile celor doi indivizi rămași deocamdată necunoscuți. Identitatea lor este știută însă de către păgubiți, Ștefănescu depunând și plângere la Poliție, el menționând că are mai multe dovezi prin care poate proba că răufăcătorii au fost plătiți de un alt individ din oraș care, culmea, este prieten cu păgubiții. Imaginile cu cei care s-au filmat chiar în timp ce trec cu cheia peste caroseria autoturismelor ar fi fost înregistrate de către cei doi pentru a avea o dovadă în sensul că și-au îndeplinit “misiunea” și își merită banii cu care fuseseră tocmiți.
Deocamdată Poliția a confirmat doar că face cercetări, în timp ce Ștefănescu declară că a avut mașina de trei ori zgâriată în această toamnă, iar autorii sunt tot necunoscuți. “Noi îi știm pe cei care au făcut lucrurile acestea, știm și cine i-a plătit și cu cât, dar așteptăm ca organele de anchetă să își facă datoria. Le-am furnizat informațiile, acum să vedem dacă se și întâmplă ceva. E inadmisibil ca să vină niște indivizi și să îți zgârie mașina de trei ori, puși de unul despre care noi credem că are anumite probleme, pentru că altfel nu ne-am explica lucrurile acestea. Noi eram prieteni cu el, Adi Motorgeanu chiar urma să îi fie naș la nuntă, dar până când s-au întâmplat lucrurile astea. El l-a iertat, dar lui i-a zgâriat mașina doar o dată. La mine e a treia oară, plus că sunt și alte lucruri care s-au mai întâmplat și au legătură tot cu treburile astea. Așteptăm să vedem ce răspuns vine de la cei care fac ancheta”, a spus Ștefănescu.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL