Actualitate

Fiul liberalului Puiu Diaconescu, în locul lui Cotrună

 | 30 iunie 2017, 00:10 | 1 coment | 

În următoarele două săptămâni, atribuțiile de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj vor fi îndeplinite de către Laurențiu Diaconescu, fiul liberalului Puiu Diaconescu. Juristul îi va ține locul lui Dumitru Cotrună, care se află în concediu de odihnă. De joi, Diaconescu este și director adjunct interimar al DGASPC Gorj, având un mandat de șase luni.

Semnatura eletronica CertDigital

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu i-a cerut lui Dumitru Cotrună, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, să numească un adjunct interimar în cadrul instituției, până la organizarea unui concurs. Postul respectiv a rămas vacant în urmă cu o lună, după ce Mircea Andrei a demisionat din motive personale. Astfel, de joi, 29 iunie, postul de director adjunct interimar al DGASPC Gorj este ocupat de către Laurențiu Diaconescu, el preluând și atribuțiile de director general pentru următoarele două săptămâni. “De mai bine de 20 de ani lucrez în această instituție. Cunosc fiecare angajat. Știu că noua funcție presupune o răspundere enormă; m-am înhămat la ceva greu, dar cred că voi face față cu brio. Mandatul meu de interimar este pe șase luni, dar în următoarele două săptămâni voi prelua și atribuțiile directorului general întrucât domnul Cotrună este în concediu de odihnă”, a precizat Laurențiu Diaconescu, director general adjunct al DGASPC Gorj.
Jurist de profesie, Laurențiu Diaconescu a mai deținut funcții de conducere în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Gopilului Gorj, motiv pentru care nu are emoții în noua funcție.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Fiul liberalului Puiu Diaconescu, în locul lui Cotrună

  1. Liberal pe dracu , famiglia Diaconescu este pesedista pana in maduva oaselor .Sunt doar ,, detasati ,, alaturi de Dan Valceanu , Grivei , Pecingina si altii la PNL pentru a l distruge din interior .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL