Fiul lui Telu Pîrvulescu, şeful de nota trei al Direcţiei Control Antifraudă Bucureşti

3933

Comisarul Bogdan Pîrvulescu, fiul secretarului general adjunct în Ministerul Economiei, Telu Pîrvulescu, în prezent independent politic, dar promovat în Capitală cu sprijinul PNL, nu a promovat concursul de şef la Antifraudă Bucureşti. Fiul lui Pîrvulescu a reuşit să obţină doar o notă ruşinoasă de 3,40 la concursul organizat de ANAF, nepromovând pentru funcţie, deşi contracandidatul său s-a retras, la timp, din cursă. Bogdan Pîrvulescu a dat astfel chix la acest examen care îi asigura postul definitiv, asta alături însă de mai mulţi şefi ai Antifraudei din ţară care au luat, de asemenea, note cuprinse între unu şi patru la această competiţie desfăşurată luna trecută.

Fiul lui Telu Pîrvulescu a avut un parcurs profesional destul de interesant în ultimii cinci ani de zile, la fel ca şi soţia care l-a urmat de la Târgu-Jiu la Bucureşti.
În 2010, Bogdan Pîrvulescu avea doar o slujbă de comisar la Garda Financiară Gorj, în timp ce tatăl său era directorul Finanţelor din judeţ. Soţia acestuia presta ca economist la firma Varesse, societatea familiei, condusă de soacra acesteia. Un an mai târziu, acesta promovează drept comisar asistent al Gărzii Financiare Gorj, fiind totodată şi preşedinte al Grupei sindicale din instituţie. Soţia îşi schimbă, între timp, locul de muncă devenind economist la firma Chance de Oro SRL.

desc1 desc2Anul şi promovarea!
În 2012, fiul lui Telu Pîrvulescu mai urcă o scară profesională, devenind comisar principal al Gărzii Financiare Gorj, soţia intrând în maternitate.
Situaţia nu este de durată, deoarece în 2013 Bogdan Pîrvulescu pleacă la Bucureşti, şi nu oriunde, ci la Ministerul Finanţelor Publice unde este angajat, în iulie, ca şi expert principal. În declaraţia de avere, dată în urmă cu doi ani, îi apare prima dată lui Bogdan Pîrvulescu şi un teren intravilan cumpărat de ambii soţi în Târgu-Jiu, în 2011, dar şi faptul că soţia Anca îşi urmează bărbatul la Bucureşti.
De altfel, consoartei i se găseşte rapid un loc la muncă la Transelectrica, ca şi economist, locul unde socrul acesteia devenise de fapt, între timp, membru al Consiliului de Supraveghere. Asta, mai exact, în martie 2013, ca apoi Telu să fie promovat preşedinte al acestui organism.
În 2013, cei doi soţi Pîrvulescu fac, de altfel, un efort financiar şi îşi cumpără şi un apartament în Capitală, care figurează în declaraţia de avere a lui Bogdan, un an mai târziu.

Încă o treaptă: inspector şef Direcţie la ANAF
În nici un an de zile, mai exact din iulie 2013 până în iunie 2014, Bogdan Pîrvulescu ajunge astfel să schimbe trei locuri de muncă.
Trece de la funcţia de comisar principal la Garda Financiară Gorj, la funcţia de expert principal la Ministerul Finanţelor Publice şi apoi devine inspector şef Direcţie la ANAF, locul unde intră în Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. De aici şi participă, pe 18 septembrie 2015, la concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de inspector şef antifraudă în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, candidând pentru funcţia de director al Direcţiei Antifraudă Fiscală 1 Bucureşti.

desc 3Ghinion de 3,40!
Deși drumul spre funcție părea fără piedici pentru fiul lui Dumitru(Telu) Pîrvulescu, după ce contracandidatul Cîță Răzvan a absentat de la concurs, Bogdan Pîrvulescu a obținut doar 34 de puncte dintr-o sută, echivalentul notei 3,40! Acest lucru nu îl îndepărtează pe candidat de funcţie, el mai având şansa să-şi mai încerce norocul şi la alt concurs.
În ceea ce îl priveşte pe tatăl acestuia, judecat de Înalta Curte pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată în dosarul “Pavel Arena”, Telu Pîrvulescu a fost achitat de prima instanţă, dar Parchetul a făcut apel. Acesta ocupă şi în prezent funcția de director general în Ministerul Finanțelor, fiind totodată remunerat pentru prestaţia în șase Consilii de Administraţie pentru care este plătit deloc de neglijat.
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. Da.Ce evolutie remarcabila!Sunt niste paraziti,practic capuseaza statul si sunt prosti de bubuie!Oameni fara caracter si pic de constiinta.Cum naiba sa iei bani asa aiurea cand stii ca nu ai nicio legatura cu postul respectiv.Asta se numeste furt din banii statului.

  2. E nevoie de erata , cu siguranta! Parvulescu nu este secretar general la ME, nici măcar adjunct! E simplu de aflat cine ocupa aceste funcții de pe site-ul ministerului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here