Actualitate

Florescu şi Arjoca nu vor mai fi înalţi funcţionari publici

 | 08 septembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Noul Cod Administrativ, aflat în procedura de aprobare, prevede că prefecţii şi subprefecţii nu vor mai face categoria înalţilor funcţionari publici, urmând să aibă statut de funcţii de demnitate publică cu rang de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. “Funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică, asimilate din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor cu funcţiile de secretar de stat, respectiv de subsecretar de stat”, se prevede în proiectul de act normativ. La ora actuală, echipa care se află în fruntea Instituţiei Prefectului Gorj este compusă din Ciprian Florescu, prefect, şi subprefectul Sorin Arjoca.

Semnatura eletronica CertDigital

Ministerul Dezvoltării a negat într-un comunicat de presă informaţiile privind politizarea funcţiilor, afirmând că statutul juridic al conducătorilor serviciilor publice deconcentrate rămâne neschimbat, aceştia continuând să aibă statut de funcţionar public. “Facem precizarea că atât statutul de funcţionar public, cât şi cel de personal contractual nu pot fi obţinute decât în urma câştigării unui concurs organizat cu respectarea regulilor de transparenţă şi obiectivitate prevăzute de Statutul funcţionarului public, respectiv de Codul Muncii. Atât Strategia privind dezvoltarea funcţiei publice, cât şi Programul de Guvernare 2017-2020 prevede că funcţia de prefect și subprefect nu va mai face parte din categoria înalţilor funcţionari publici, urmând să aibă statut de funcţii de demnitate publică cu rang de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.
I.M.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL