Focare de varicelă, confirmate într-o şcoală şi în două grădiniţe din Gorj: 77 de copii bolnavi

520

Focarele de varicelă au fost descoperite, înainte de vacanța preșcolarilor și a elevilor de la ciclul primar, într-o şcoală și o grădiniță din Târgu-Cărbunești şi într-o grădiniţă din Târgu-Jiu. Autorităţile sanitare au confirmat deja 77 de cazuri de îmbolnăvire în rândul preşcolarilor şi al elevilor de la unitățile în cauză. În prezent, acești copii care au contactat boala se află sub tratament, fiind izolați pentru a nu mai intra în contact cu colegii lor.

Primul focar de varicelă s-a confirmat, cu două săptămâni în urmă, la Școala Gimnazială “George Uscătescu” din Târgu-Cărbunești și la grădinița cu program normal din acest oraș. Boala a fost adusă, și la școală și la grădiniță, de doi frați, ambii bolnavi. La scurt timp, 46 de elevi și preșcolari de la aceste două unități de educație din Cărbunești au contactat boala contagioasă, toți rămânând acasă pentru a nu-i îmbolnăvi și pe alți colegi sănătoși. La școala din Cărbunești sunt înscriși 600 de elevi.
La Târgu-Jiu, în schimb, focarul de varicelă s-a declarat, în aceeași perioadă, mai exact, la Grădinița nr.6 din municipiu. Aici 31 de preșcolari din cei 147 înscriși la “Lumea copiilor” au fost izolați.

gradinita lumea copiilorBoală de sezon, foarte contagioasă
Reprezentanții DSP Gorj dau asigurări acum că focarul declarat în grădinița de la Târgu-Jiu a fost închis, în timp ce focarul de la Cărbunești se află încă sub monitorizare.
“Copiii care au contactat varicela au fost supuşi la tratament. Ei primesc tratamentul necesar, au fost scoşi din colectivitate şi ne-a ajutat şi vacanţa, dat fiind că pe perioada respectivă au stat acasă şi nu au mai intrat în contact cu ceilalţi copii”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP.
Pițian a mai menţionat că toate unităţile şcolare sunt supravegheate în această perioadă în vederea depistării şi tratării altor cazuri care ar putea să apară. De altfel, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a dispus luarea unor măsuri speciale de securitate sanitară, în şcolile şi grădiniţele în care au fost confirmate focarele de varicelă.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here