Actualitate

Focare de varicelă la o creșă și o grădiniță din Târgu-Jiu! – 30 de preșcolari au contactat boala contagioasă

 | 20 martie 2018, 00:10 | 1 coment | 

Două focare de varicelă au fost declarate în municipiul Târgu-Jiu de către Direcția de Sănătate Publică Gorj. Este vorba despre Creșa Petunia și Grădinița cu program prelungit “Mihai Eminescu”, asta, deși părinții reclamă că sunt cazuri numeroase și în alte unități de învățământ din municipiu. La ambele unități sunt 30 de copii bolnavi.

Semnatura eletronica CertDigital

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a declarat două focare de boală infecto-contagioasă la două unități educaționale din municipiul Târgu-Jiu. Este vorba despre un focar de varicelă la Grădinița Mihai Eminescu unde sunt 24 de copii bolnavi, din 250 câți are unitatea de învățământ, și la Creșa Petunia unde sunt 6 copii bolnavi din 22.“A fost întreprinsă ancheta epidemiologică, în cadrul căreia au fost luate măsurile de urgență impuse; în primul rând, izolarea copiilor bolnavi și monitorizarea celor rămași în grădiniță. La primele semne de boală se vor prezenta la medic”, a declarat directorul adjunct al DSP Gorj, Elena Sfîrlează, menționând că aceste cazuri sunt ușoare, niciun copil nemanifestând complicații ale bolii. Ambele unități de învățământ au fost supuse, potrivit procedurilor, și operațiunii de dezinfecție.
A.STOICA

Ce este varicela
Varicela (vărsatul de vânt) este una dintre cele mai frecvente boli infecto-contagioase care cauzează erupție, potrivit specialiștilor DSP. Varicela apare pe tot parcursul anului, întâlnindu-se mai frecvent iarna și primăvara. Cum se transmite boala? Virusul ce cauzează varicela se transmite cu ușurință de la o persoană la alta. Transmiterea bolii se realizează pe cale respiratorie, prin intermediul mucoaselor bucală și nazală. Virusul se poate transmite prin aer (prin strănut sau tuse, vorbit) de la persoane bolnave. ”Mai rar, virusul se transmite prin secrețiile rezultate din ruperea veziculelor cutanate. Cea mai contagioasă perioadă începe cu 2-3 zile înainte de apariția erupției veziculare și continuă în timpul formării veziculelor (care durează în general 4-5 zile) până în momentul când toate veziculele au format cruste. Atât femeia însărcinată, cât și fătul au un risc crescut de a face varicelă dacă gravida nu a făcut varicelă până atunci sau dacă nu a fost vaccinată împotriva varicelei. Riscul este crescut foarte mult, dacă cineva din familie are varicelă, datorită contactului apropiat cu acea persoană”, spun specialiștii. Expunerea la varicelă înseamnă a fi în preajma unei persoane cu semne prezente de varicelă sau dacă îi apar după 2-3 zile. Medicii DSP spun că perioada de incubație, care durează de la expunerea la virusul varicelei până la apariția semnelor de boală, este de obicei între 14 și 16 zile, dar poate fi cuprinsă între 10 și 21 de zile. Primele simptome ale varicelei sunt febra între 38 și 39,4 grade.

Loading...
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Focare de varicelă la o creșă și o grădiniță din Târgu-Jiu! – 30 de preșcolari au contactat boala contagioasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL