Actualitate

Fostul patron al clubului FTE, condamnat la închisoare cu executare

 | 06 iunie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Petre Stăncioi, afaceristul care a pus pe jar Poliția la sfârșitul lunii mai, după ce a fugit din arestul la domiciliu, a aflat prima sentință, la Judecătoria Târgu-Jiu. “Contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de trei ani și șase luni de închisoare, la care adaugă un spor reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și șase luni de închisoare. Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea și arestul la domiciliu de la 28 ianuarie 2016, la 24 mai 2016 și arestul preventiv de la 14 iunie 2016, la zi. Menține starea de arest a inculpatului”, au decis magistrații, pe 31 mai. Bărbatul de 45 de ani a fost trimis în judecată, în luna februarie, pentru furt calificat, sub acuzația că ar fi sustras bijuterii din aur și ceasuri din casele a trei persoane, fiind vizate locuința unor afaceriști și casa unor avocați. Petre Stăncioi este obligat să plătească, alături de alți doi inculpați din dosar, despăgubiri civile în valoare de 235.000 de lei și 20.000 de lei daune morale.
Nici ceilalți cinci colegi de dosar ai acestuia nu au scăpat nepedepsiți, doi dintre ei primind patru ani și șase luni de închisoare, respectiv trei ani și șase luni. Ceilalți doi au primit câte o amendă în valoare de 8.000 de lei, iar ultimul inculpat s-a ales cu o condamnare la doi ani de închisoare, fiind amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de doi ani.
Hotărârea nu este definitivă. După ce a fugit din arest la domiciliu, în mai, Stăncioi a fost prins de polițiști pe 14 iunie, într-un bar, din localitatea Drăguțești. Atunci s-a dat în spectacol, în momentul în care a fost condus după gratii. “Nu am fugit. Am mers încet. Ce aveți? Cine să mă ajute? Nu m-am ascuns. M-am predat eu singur. Nu am comis nicio infracțiune. M-au luat de dragul vostru”, a spus acesta. Târgujianul a devenit “celebru” în 2001, când a fost acuzat că a incendiat uşa apartamentului unui comisar șef de la Serviciul Economic al IPJ Gorj. În același an a incendiat mașina fostului şef al Poliţiei Municipale și pe cea a adjunctului comandantului de la acea vreme.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL